Sportiva CS Unirea Alba Iulia, Larisa Ardean, medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20
Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, desfășurat în weekend la București.
La doar 16 ani, Larisa Ardean a reușit să obțină al 15-lea titlu național din tot atâtea participări la competiții de profil, demonstrând încă o dată seriozitate și consecvență. Sportiva a încheiat cursa cu timpul de 15:13,08.
Pregătită de profesorul Gabriel Avram, Larisa Ardean este considerată una dintre cele mai promițătoare tinere sportive din atletismul românesc.
De menționat că, la finalul lunii februarie, Larisa Ardean a câștigat în manieră categorică proba de 3.000 de metri marș din cadrul Campionatelor Naționale de Atletism, confirmând forma sportivă foarte bună și din acest sezon.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)