Eveniment
Sportiva din Alba Iulia, Mihaela Mih Dehelean, performanță extraordinară la Tokyo. Locul 5 la nivel mondial la IFBB World Fitness
Sportiva din Alba Iulia, Mihaela Mih Dehelean, a realizat o performanță extraordinară la Tokyo, în Japonia. Aceasta a participat la IFBB World Fitness Championship, competiție care se desfășoară în această țară până în data de 19 decembrie.
Mihaela Mih Dehelean a obținut locul 5 la nivel mondial. Ea a fost directoare a Agenției pentru Protecția Mediului Alba, are 50 de ani și a obținut până acum o mulțime de premii naționale și internaționale.
Ea a transmis din Japonia un mesaj pentru fanii și urmăritorii ei din țară:
”La finalul anului, undeva departe, în țara soarelui răsare se mai împlinește un vis, se mai depășește o limită, se confirmă faptul că un destin excepțional începe acolo unde sacrificiul își face casă.
În Japonia, la Tokyo, am reprezentat România și visul de a străluci în compania celor mai bune atlete. Am reușit de o formă despre care se va vorbi mult.
Azi, visul, sacrificiile, încrederea celorlalți că pot obține un rezultat formidabil s-au transformat într-un loc cinci la nivel mondial. Cuvinte ar putea fi multe dar în proximitatea excelenței se nasc mai degrabă sentimente și nu cuvinte.
Îi mulțumesc bunului Dumnezeu căci fără el toate ar fi deșertăciune, familiei mele pentru susținerea constantă, soțului meu Emil pentru dragoste și înțelegere, antrenorului meu, Calin Brehaita pentru sprijinirea mentalității de campion.
Restul este parte a unei povești care continuă cu muncă, speranță și recunoștință.
Hai, România!” a transmis Mihaela Mih-Dehelean.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News