EVENIMENT
Sportul Studențesc – CS Universitatea, meciul care deschide sezonul Diviziei A la baschet feminin
Formația de baschet feminin CS Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se va duela, sâmbătă, la Sibiu, cu gruparea Sportul Studențesc București, formație ce are o nouă față în actualul sezon.
Directorul executiv al CS Universitatea, Sorin Șimon este de părere că echipa trebuie să pornească cu dreptul în noul sezon, iar achizițiile făcute dau dreptul iubitorilor de baschet să spere la o victorie în partida de la Sibiu. ”Meciul de la Sibiu va fi foarte greu, echipa de la Sportul e complet schimbată. Au patru sportive străine, din punctul meu de vedere cred că vom câștiga, dar asta vom vedea mâine”, a declarat Șimon.
Oficialul clubului ”alb-albastru” consideră că investitorii și-au îndreptat atenția spre sport pentru că seriozitatea este mult mai mare decât în alte locuri. ”Cred că investitorii și-au îndreptat atenția pentru că poate cei din baschetul feminin sunt mai serioși decât în alte părți și lumea a început să vadă că nu ne batem joc de munca lor și a altora. Dacă treaba merge bine, nu are nimeni ce să ne reproșeze”, a mai spus Șimon.
Partida dintre Sportul Studențesc București și CS Universitatea se desfăşoară în Sala Sporturilor ”Transilvania” din Sibiu, iar disputa dintre cele două combatante va debuta la ora 12.00.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.