Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Sporuri la salarii pentru angajaţii din armată, servicii de informaţii și penitenciare. Cei care muncesc în zilele libere sunt plătiți cu 75% mai mult


Publicat

Guvernul a majorat, miercuri, prin ordonanță de urgență, sporurile acordate personalului militar, din serviciile de informaţii, din apărare şi penitenciare. Ordonanţa modifică salarizarea pe acest an a bugetarilor.

Actul normativ a fost iniţiat de Gabriel Oprea, vicepremier pentru securitate naţională, şi de Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Apărării şi Ministerul Justiţiei.

Ordonanţa este aprobată în contextul în care, săptămâna trecută, mai multe surse declarau, după ce MEDIAFAX a anunţat intenţia Guvernului de a majora aceste sporuri, că atât ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, cât şi directorul Direcţiei Buget din Finanţe, Gheorghe Gherghina, au susţinut în Guvern că nu există resurse pentru a acoperi majorarea de sporuri pentru personalul militar, avută în vedere de Executiv, ceea ce a atras critici din partea ministrului Apărării, Gabriel Oprea, care a cerut schimbarea din funcţie a cel puţin unuia dintre cei doi oficiali.

Luni, atât Voinea, cât şi Gherghina au fost numiţi în Consiliul de Administraţie al BNR şi urmează să părăsească Guvernul, iar surse oficiale afirmă că, spre deosebire de săptămâna trecută, ordonanţa are acum atât avizul Ministerului Finanţelor, cât şi pe cel al ministrului pentru Buget.

La finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, într-un comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne se arată că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată la propunerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, Gabriel Oprea, şi stabileşte că militarii, poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor putea fi plătiţi, de la 1 iulie 2014, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătorile legale, cu o majorare de 75% din salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective, în cazul neacordării de timp liber corespunzător.

Până în prezent, legislaţia permitea recuperarea muncii prestate în zilele nelucrătoare şi sărbătorile legale doar prin timp liber. Ministerul susţine însă că, dat fiind numărul redus al efectivelor acestor instituţii raportat la numărul misiunilor, acordarea de timp liber după munca prestată în aceste condiţii putea afecta funcţionarea normală a sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

„În aceste condiţii, acolo unde angajatorul nu poate acorda compensarea cu timp liber corespunzător, cei care au muncit în zilele libere vor primi o majorare de 75% din salariul de bază, proporţional cu timpul lucrat în acele zile, prin raportare la durata programului normal de lucru din respectiva lună”, se arată în comunicat.

Ministerul mai arată că această problemă reprezintă una dintre temele constante ale dialogului sindical, poliţiştii, jandarmii sau pompierii militari fiind de cele mai multe ori în situaţia de a acumula foarte multe ore de muncă peste programul normal de lucru, şi că instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională nu pot funcţiona în baza unui program de lucru normal, activitatea acestora fiind una cu caracter permanent.

„Numai în acest an angajaţii acestor instituţii au avut de gestionat o serie de situaţii de ordine publică, de urgenţe civile sau generate de condiţiile meteorologice, care au presupus prezenţa permanentă în mijlocul comunităţilor, cum au fost căderile abundente de zăpadă de la începutul anului, inundaţiile grave din primăvară, gestionarea ordinii publice în timpul campaniei electorale din luna mai sau a altor numeroase evenimente care ar fi putut afecta ordinea şi liniştea publică”, se mai afirmă în comunicat.

Săptămâna trecută, surse oficiale au declarat pentru agenția MEDIAFAX că Guvernul intenţionează să majoreze sporurile acordate personalului militar, din serviciile de informaţii, din apărare şi penitenciare şi să reducă norma de ore pentru profesori, ceea ce ar genera venituri mai mari pentru aceştia, din ore suplimentare.

La acel moment, sursele citate au precizat că, dacă vor fi aprobate, măsurile vor fi aplicate din semestrul al doilea al acestui an, fără însă să aibă acordul experţilor Fondului Monetar Internaţional.

Ordonanţa modifică un articol aprobat în 2013 şi care până în prezent a stabilit că, pentru anul 2014, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011.

În luna decembrie 2011, nivelul remuneraţiilor a fost drastic tăiat pe fondul crizei economice.

Sursele au arătat atunci că articolul din ordonanţa din 2013 ar urma să fie modificat prin introducerea unei noi baze de calcul, care să permită creşterea veniturilor militarilor.

În sectorul militar lucrează câteva sute de mii de persoane.

sursa: Mediafax



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

Congresul PNL, moment tensionat pentru liberali. Lupta dintre Cîțu și Orban a scindat filalele județene. Situația la Alba

Publicat

Congresul PNL de alegeri are loc sâmbătă, la București, într-un context intern foarte tensionat, generat de cele câteva luni de campanie internă marcată de scandalui între cei doi candidați la funcția de președinte: Ludovic Orban și Florin Cîțu. 

Nu a fost doar o simplă campanie internă.

Lupta dintre cei doi s-a dus public, la televiziuni, nu doar în interiorul formațiunii.

Atacurile dintre cele două tabere au determinat deschiderea unor conflicte mocnite la nivel local.

Candidaturile celor doi au împărțit partidul, iar lupta deschisă dintre ei a fost dublată și la nivelul organizațiilor județene.

A fost și cazul organizației din Alba, una dintre cele mai puternice din țară.

Lupta dintre cele două tabere, Orban și Cîțu, a generat și o reglare a conturilor între Ion Dumitrel și Mircea Hava.

La conferința județeană a PNL Alba, Dumitrel l-a învins pe Hava și a devenit noul președinte al filialei.

Momentul a fost presărat cu atacuri directe și chiar ”momente artistice” și a arătat că problemele dintre cele două tabere erau destul de mari.

Acum, Dumitrel îl susține pe Cîțu, ceea ce înseamnă că majoritatea delegaților din județ vor vota pentru acesta.

Delegații din județ au plecat spre București, încă de ieri, majoritatea grupați în mașinile personale.

Ce s-a întâmplat la Alba, s-a întâmplat aproape peste tot în țară.

Orban și Cîțu au încercat să își impună oamenii la nivel local, pentru a controla voturile delegaților din țară, la congres.

Practic, delegații au fost aleși în așa fel încât voturile să meargă controlat spre liderul susținut.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, despre care s-a speculat în presă că s-a implicat profund în alegeri, pentru a-l propulsa pe Florin Cîțu la cârma partidului, şi-a anunţat şi el prezenţa la congres, care începe la ora 11.

Congres cu 5.000 de oameni, în plină pandemie

Congresul are loc într-un context epidemiologic complicat în capitală, din cauza numărului mare de cazuri de COVID.

ORganizatorii au anunțat că pentru accesul participanţilor la lucrări au fost impuse o serie de măsuri.

Intrarea în sala reuniunii se face numai pe baza adeverinţei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, a rezultatului negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid ori a certificatelor care dovedesc trecerea prin boală.

De asemenea, preşedinţii filialelor PNL au fost obligaţi, la rândul lor, să verifice dacă delegaţii au toate documentele necesare şi nici o organizaţie nu va avea invitaţi.

 

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Povestea uitată a jandarmului din Alba care a murit ars de viu, lovit de un cocktail molotov, la Mineriada din septembrie 1991

Publicat

În urmă cu exact 30 de ani, pe 25 septembrie 1991, un tânăr jandarm din județul Alba a protejat cu prețul vieții sediul Guvernului.

Era în toi a patra mineriadă, iar minerii conduși de Miron Cozma erau la București și cereau demisia lui Petre Roman. 

Nimeni nu a fost tras la răspundere, nu a fost deschis niciun dosar penal și nimeni niciodată nu a anchetat moartea jandarmului, care a ars de viu pe holurile Guvernului. 

Pe 25 septembrie, hoardele de mineri atacau clădirea Guvernului.

Printre forțele de ordine detașate să oprească atacul minerilor era și Nicolae Lazăr, un tânăr de doar 21 de ani din comuna Horea.

Nicoale era încorporat la Unitatea Militară de Jandarmi din Fălticeni, pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu.

Tânărului scutier i s-a dat misiunea de a păzi, alături de alți colegi, principalele intrări în clădirea Guvernului.

Afară, colegii săi au creat un cordon pentru a respinge minerii care atacau clădirea.

Lovit de un ”cocktail Molotov”

La un moment dat minerii au început să arunce cu sticle incendiare prin geamurile deschise ale clădirii.

Unul din ”cocktail-urile Molotov” care zburau în jur, l-a lovit în plin pe tânărul jandarm din Alba.

Într-o secundă, uniforma i-a fost cuprinsă de flăcări și acesta s-a prăbușit la podea. Masca de cauciuc i s-a topit pe față, iar el a căzut ars de viu.

Jandarm rănit în timpul mineriadei

În busculada creată, jandarmul a fost transportat de urgență la spital. După patru zile, a murit la Spitalul Titan.

Mărturiile teribile ale tânărului jandarm

Există chiar și o declarație dată de mama tânărului jandarm pentru ziarul Adevărul.

„Copilul meu a făcut parte din trupele de jandarmi Bucureşti-Băneasa. A fost chemat să apere Guvernul.

Un miner a aruncat cu o sticlă incendiară şi Culae a luat foc. I s-a topit masca de cauciuc pe faţă.

Mi-au povestit colegii lui. Obrajii, buzişoarele, ochişorii, toate au ars.

A murit după patru zile, în chinuri cumplite, la Spitalul Titan.

Ce simte o mamă când îşi trimite fiul la oaste să-i apere apere ţara cu onor, iar ţara îl azvârle înapoi mort şi fără faţă?”, declara, în urmă cu ani mulţi de zile, mama lui Nicolae Lazăr, pentru Adevărul.

Însă, Nicolae Lazăr nu a fost unica victimă a acelui 25 septembrie de foc. Au mai pierit atunci studentul Andrei Frumuşanu şi Aurica Crăiniceanu, o tânără femeie de 27 de ani, mamă a doi copii.

Spre deosebire de soldatul Lazăr, cei doi nu au fost ucişi de mineri, ci de proiectile trase dinspre clădirea Guvernului, însă şi ei au trecut prin suferinţe atroce.

Niciun dosar penal

Niciodată nu a fost deschis vreun dosar penal pentru moartea jandarmului din Alba.

Anchetatorii n-au găsit probe şi nici vreun posibil vinovat din mulţimea de mii de oameni care se afla în Piaţa Victoriei în septembrie 91.

”A fost cel mai mic, mezinul familiei. Nu pot să spun multe, nu mă lasă lacrimile. Am vorbit cu autorităţile, mi-a spus că se vor rezolva.

Nu s-a rezolvat nimic. Noi, ca să mergem să deschidem proces, posibilităţi nu am avut şi nici nu avem. Dumnezeu cu mila!”, a spus Gheorghe, unul dintre fraţii lui Nicolae Lazăr, citat de adevărul.ro.

Mai mult de atât, după ce mama jandarmului a făcut o sesizare la Asociația Victimelor Mineriadelor, asociația a făcut o plângere la parchet, dar la fel fără nici un rezultat.

„Noi am făcut sesizare către Parchetul Militar şi direct la Surdescu (unul din procurorii responsabili de dosarele mineriadelor – n.r.) să se ocupe şi de cazul acestui decedat care era în timpul serviciului şi NI-MIC. Am tot făcut reveniri fără răspunsuri…

Au trecut 25 de ani, am discutat şi cu procurorul general Augustin Lazăr şi a zis că o să se informeze, dar nimeni nu mai ştie nimic de dosarul ăsta”, declara în 2016, pentru Epoch Times România, Viorel Ene președintele AVMR.

Cine era Nicolae Lazăr

”Eroul, sublocotenent (p.m.) Nicolae I. Lazăr, s-a născut în comuna Horea, județul Alba, într-o familie numeroasă de oameni simpli, dar cu dragoste de țară. Acesta a fost încorporat la Centrul de Instrucție Jandarmi Fălticeni, la terminarea căruia a fost repartizat la Comandamentul Național al Jandarmeriei din București.

Aici a fost cunoscut de comandanții săi ca fiind un militar foarte bine pregătit profesional, sincer, corect, cinstit și pe care te puteai baza în orice situație.

Proba demnității și curajului său a fost pusă la grea încercare la 25 septembrie 1991, când numeroși cetățeni nemulțumiți de măsurile de austeritate adoptate de puterea de atunci au început să manifesteze violent în Piața Victoriei.

În fața asaltului acestora s-a aflat și ostașul jandarm Nicolae I. Lazăr, care, fără a ezita, și-a dat viața pentru a apăra Guvernul României”, precizează Jandarmeria României într-o postare pe Facebook, cu ocazia comemorării acestuia.

În urmă cu câteva zile, joi, 16 septembrie a fost organizat un ceremonial la monumentul sublocotenentului post mortem Nicolae Lazăr, în cadrul căruia jandarmii din Alba s-au rugat pentru sufletul colegului lor.

sursă: adevărul.ro, epochtimes-romania.ro, rfiromania.

sursă foto: Capturi ecran YouTube

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Certificatul de vaccinare este valabil și fără doza a treia? Răspunsul secretarului de stat Andrei Baciu

Publicat

Rămâne valabil certificatul verde pentru toate persoanele vaccinate în forma actuală, chiar dacă nu au făcut și doza a treia de vaccin?

Răspunsul este pozitiv, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, la Interviurile Digi24.ro.

„În acest moment în România, la nivel european, o schemă completă de vaccinare se consideră cea fiind cea cu două doze sau cu o doză în cazul Johnson&Johnson”, a spus secretarul de stat în ministerul Sănătății.

„Doza trei vine să îmbunătățească răspunsul imun. Sunt date care spun că se constată un declin după 6 luni la nivelul titrului de anticorpi”, a explicat el.

Cine poate face doza a treia

„Se administrează în primul rând persoanelor care au riscuri biologice și riscuri ocupaționale. Toată lumea care are cel puțin șase luni de zile de la rapel poate face doza a treia de vaccin”.

Vaccinarea cu doza a treia va începe în România marți, 28 septembrie.

Andrei Baciu a explicat, totodată, că nu se poate vorbi despre discriminare între vaccinați și nevaccinați prin impunerea folosirii certificatului verde, ci că acesta este singura metodă prin care economia poate să rămână deschisă.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Primăria Sebeș anunță că începe vaccinarea anti-COVID a populației cu a treia doză. Care sunt categoriile cu prioritate

Publicat

Primăria Municipiului Sebeș anunță cetățenii că din data de 28 septembrie 2021 începe administrarea celei de-a treia doze de rapel la Centrul de vaccinare Sebeș, situat la sediul Centrului de zi pentru persoane vârstnice Sebeș, în cartierul Aleea Lac, nr. 12. 

Programul de lucru al Centrului de vaccinare Sebeș a revenit la 12 ore/zi, în intervalul orar 08:00-20:00.

Doza a treia de vaccin este ferm recomandată următoarelor categorii:

  • persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe (persoane vârstnice, cu boli cronice);
  • persoanelor cu risc mare de expunere, ex. personal medico-social, din învățământ etc.;
  • persoane care au mai mult de 6 luni de la administrarea celei de a doua doze.

Doza de rapel se va efectua cu vaccinuri pe bază de ARN mesager, indiferent de doza inițială, astfel doza a treia se poate efectua cu serul produs de Pfizer-BioNTech sau Moderna.

Având în vedere că imunizarea cu vaccinul Johnson & Johnson  a început în luna mai, încă nu este necesară administrarea altei doze.

Persoanele interesate de vaccinare se pot programa prin intermediul platformei naționale de programare sau prin prezentarea directă la sediul Centrului  de vaccinare din Sebeș.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate