Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sprijin de la Guvern pentru unităţi administrativ-teritoriale din Alba și alte 24 de judeţe afectate de inundații

palatul-victoria-guvern

Publicat

Guvernul a aprobat joi, 12 iulie, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 108,67 de milioane de lei pentru unităţi administrativ-teritoriale din Alba și alte 24 de judeţe afectate de calamităţile naturale produse în perioada martie-iulie 2018.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), creşterile semnificative de niveluri şi debite pe unele cursuri de apă, caracterul torenţial al ploilor și topirea zăpezii au produs inundaţii şi pagube materiale pe raza teritorială a unor localităţi din judeţele Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Ajutoarele de urgenţă vor fi utilizate pentru realizarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale, iar sumele necesare fiecărei localităţi au fost solicitate de către autorităţile publice locale din cele 25 de judeţe şi vor fi asigurate din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement