Actualitate
Sprijin financiar de la Guvern pentru producătorii de cartofi cu recolte compromise în 2010
Guvernul a alocat fondurile necesare pentru plata ajutorului de stat care se acordă producătorilor de cartofi, ale căror culturi au fost afectate de organismele de carantină dăunătoare culturii cartofului, pentru recolta anului 2010.
Executivul a alocat suma de 7,457 milioane de lei, fonduri asigurate de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2012. „Este un ajutor de stat promis mai demult care este astăzi aprobat de Guvern”, a afirmat Dan Suciu.
Pentru culturile de cartof de sămânţă compromise, producătorii agricoli vor primi un ajutor între 0,5 lei şi 2,6 lei pe kilogram, iar pentru cartoful de consum vor primi ajutor de 1,5 lei pe kilogram.
De asemenea, Guvernul a aprobat metodologia de acordare a acestui ajutor, care este destinat producătorilor agricoli ale căror culturi au fost afectate de organismele de carantină – putregaiul inelar al tuberculilor de cartofi şi putregaiul brun al cartofului.
Deoarece pentru aceste organisme dăunătoare nu există nicio metodă chimică sau biologică de combatere, eradicarea/împiedicarea răspândirii se realizează numai prin aplicarea cu stricteţe a măsurilor de control asupra tuberculilor de cartof declaraţi contaminaţi sau probabil contaminaţi, impuse de legislaţia fitosanitară în vigoare şi anume: distrugere, consum animalier, industrializare etc.
Sursa: Biroul de presă al Guvernului
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News