Sprijin financiar nerambursabil de până la 100.000 de euro pentru proiecte culturale, aprobat de Guvern. Cine poate beneficia
Sprijin financiar nerambursabil de până la 100.000 de euro pentru proiecte culturale. O schemă de ajutor de minimis pentru sectorul cultural independent privind finanţarea nerambursabilă a proiectelor culturale a fost aprobată luni seara de Guvern, prin memorandum.
Potrivit Executivului, operatorii din sectoarele culturale și creative vor putea beneficia de sprijin financiar nerambursabil cu o valoare cuprinsă între 10.000 de euro și 100.000 de euro pentru fiecare proiect cultural derulat.
Astfel, se propune schimbarea modalității de acordare a sprijinului financiar pentru proiecte culturale, prin implementarea unei scheme de ajutor de minimis, în vederea asigurării unui cadru transparent, competitiv și predictibil de alocare a fondurilor publice.
Bugetul total al schemei de ajutor de minimis este de 37,4 milioane de lei, asigurat din bugetul Ministerului Culturii. Schema de ajutor de minimis va cuprinde cel mult 15 apeluri de proiecte, care vor fi derulate începând cu 2026 (semestrul II), 2027, 2028, 2029. Bugetul pentru fiecare apel se stabilește și se publică în Ghidul solicitantului.
Cine poate beneficia de sprijin financiar nerambursabil
Pot solicita granturi prin această schemă de minimis organizații neguvernamentale, societăți, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale sau individuale a căror dată de înființare este de cel puțin doi ani înaintea lansării apelului și desfășoară activități în unul din următoarele sectoare culturale și creative:
- arhitectură,
- biblioteci,
- muzee,
- cinematografie,
- multimedia,
- patrimoniul cultural material și imaterial,
- design,
- festivaluri,
- muzică,
- literatură,
- artele spectacolului,
- carte,
- artele vizuale.
Pentru a fi eligibili, solicitanții trebuie să îndeplinească o serie de condiții legate de plata obligațiilor taxelor și impozitelor, să nu fie în faliment, în insolvență sau în lichidare etc.
Schema de ajutor de minimis are scopul de stimula creativitatea, inovarea și antreprenoriatul cultural, precum și de a crește accesul publicului la produse și servicii culturale.
Se estimează că vor exista până la 1.470 de beneficiari din sectoarele culturale și creative.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (1)