Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Stadionul din cartierul Micești va fi demolat de Primăria Alba Iulia pentru construirea unei baze sportive finanțată de CNI

Publicat

Primăria Alba Iulia va demola stadionul din cartierul Micești, iar în locul acestuia urmează să fie construită o bază sportivă modernă în valoare de peste 5,6 milioane de lei. Proiectul derulat de Compania Națională de Investiții va include un teren de fotbal cu gazon sintetic, un teren multifuncțional, o tribună cu o capacitate de 500 de locuri și o clădire pentru vestiare. De asemenea, noua bază sportivă va beneficia de o instalație de iluminat nocturn.

Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința de vineri, 29 ianuarie, trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Alba Iulia, scoaterea din uz și casarea mijloacelor fixe  – clădire vestiar, teren fotbal cu gazon și împrejmuire, situate în cartierul Micești, strada Stadionului nr. 9, în vederea realizării investiției „Construire bază sportivă – tip 1”

Reamintim faptul că în iunie 2020, consilierii locali au aprobat Planul Urbanistic de Detaliu „Construire bază sportivă – tip 1”, în locul stadionului din cartierul Micești. În luna august 2020 a fost aprobată predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții (CNI) a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării lucrărilor.

Pentru începerea execuției propriu – zise, conform legislației în vigoare, Primăria Alba Iulia se obligă să demoleze corpul de construcție – stadion (clădire vestiar și teren fotbal cu gazon și împrejmuire). Astfel, se propune trecerea bunurilor din domeniul public în domeniul privat al municipiului, scoaterea din uz și casarea lor în vederea realizării investiției.

Citește și Două noi baze sportive, cu nocturnă, la Colegiul HCC din Alba Iulia și în cartierul Micești. Licitațiile, lansate în SEAP

În prezent licitația lansată de Compania Națională de Investiții pentru proiectarea, execuția lucrărilor și asistența tehnică din partea proiectantului pentru realizarea bazei sportive se află în desfășurare – în faza de evaluare financiară. La licitație s-au înscris cinci firme/asocieri de firme, astfel: Compact Construct SRL, Constructus SRL, asocierea Home Trading (leader) – MTA Structural Engineers SRL, asocierea Tobimar Construct SRL (leader) – Arhi Beast SRL și asocierea TPS Engineering & Asociatii (leader) – Constructim SA – Concrete & Design Solutions SRL – Adru Solutions SRL.

Valoarea totală este estimată la 5.616.403,81 de lei, fără TVA.

Bază sportivă construită în cartierul Micești va include un teren de fotbal cu gazon sintetic, un teren multifuncțional, o tribună cu o capacitate de 500 de locuri și o clădire pentru vestiare. De asemenea, aceasta va beneficia de o instalație de iluminat nocturn.

Baza sportivă va cuprinde:

  • Teren pentru fotbal,
  • Teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis,
  • Clădire pentru vestiare,
  • Cabină de poartă,
  • Parcare,
  • Alei pietonale,
  • Spații verzi.

Teren pentru fotbal

Terenul pentru fotbal are dimensiunile suprafeței utile de evolutie 75,5 x 117 m și cele ale suprafeței utile de joc 68 x 105 m. Zona de protecție perimetrală are lățimea de 3 m pe laturile lungi și 6 m pe laturile scurte.

Marcajele terenului sunt conforme cu cerințele Regulamentului de organizare a activităţii fotbalistice din 2018 al Federației Române de Fotbal. Terenul poate fi marcat și pentru 2 terenuri de mini-fotbal, suprafețele vor fi 40 x 60 m.

Suprafața de joc va fi dintr-un covor de gazon artificial, pe straturi de balast și piatră compactate. Suprafața de joc va avea pante de 0,5% către laturile lungi; drenarea apelor pluviale va fi asigurată prin stratul suport.

Pe una din laturile lungi se vor amplasa 2 bănci de câte 14 scaune pentru rezerve și antrenori. Pe latura lungă opusă se vor amplasa gradene pentru 500 de spectatori. Adiacent gradenelor vor exista locuri pentru 20 de persoane cu dizabilități locomotorii.

Tabela de marcaj și cel putin 5 catarge pentru drapele se vor amplasa pe latura scurtă opusă clădirii pentru vestiare. Va exista o instalație pentru iluminat nocturn.

Suprafața de joc va fi delimitată cu o împrejmuire din stâlpi metalici și plasă bordurată cu înălțimea de 1,50 m pe laturile lungi și cu un gard de protecție din stâlpi metalici și plasă textilă cu înălțimea de 6,00 m pe laturile scurte.

Accesul sportivilor se va face printr-o poartă metalică dinspre clădirea pentru vestiare; accesul spectatorilor se va face printr-o poartă metalică dinspre parcare.

Dotări și echipamente exterioare:

  • Gradene tribune pentru 500 de spectatori
  • Porți de fotbal
  • Tabelă de marcaj
  • Catarge pentru drapele
  • Bănci pentru rezerve
  • Protecție căptușeală de burete la stâlpii nocturnei
  • Plasă de compartimentare a terenului cu gazon în două terenuri mici de antrenament de fotbal
  • Targă medicală

Terenul multifuncțional

Terenul multifuncțional are dimensiunile suprafeței utile de evoluție 25 x 44 m și cele ale suprafeței utile de joc 40 x 20 m. Zona de protecție perimetrală are lățimea de 2 m.

Marcajele terenului sunt conforme cu cerințele Regulamentelor de funcționare ale Federațiilor Române de handbal, baschet, volei și tenis.

Suprafața de joc va fi dintr-un covor de tartan, pe un planșeu din beton armat și balast compactat.

Pe una din laturile lungi se vor amplasa 2 bănci de câte 10 scaune pentru rezerve și antrenori. Va exista o instalație pentru iluminat nocturn.

Suprafata de joc va fi delimitată cu o împrejmuire din stâlpi metalici și plasă bordurată cu înălțimea de 1,50 m pe laturile lungi și cu un gard de protecție din stâlpi metalici și plasă textilă cu înălțimea de 6 m pe laturile scurte.

Accesul sportivilor se va face printr-o poartă metalică dinspre clădirea pentru vestiare.

Dotări și echipamente exterioare:

  • Bănci pentru rezerve
  • Fileu de tenis cu stâlpi mobili
  • Fileu de volei cu stâlpi mobili
  • Panouri de baschet mobile complet echipate
  • Porți de handbal
  • Protecție căptușeală de burete la stâlpii nocturnei

Clădirea pentru vestiare

Clădirea pentru vestiare va fi parter + 1 etaj parțial și va avea dimensiunile 10,8 x 36,3 m, cu înălțimea la atic de 7,05 m. Suprafața construită a clădirii va fi de 395,88 mp, cea desfășurată va fi de 520,96 mp.

Va exista un acces principal și 2 secundare pentru sportivi pe latura către terenul de fotbal; vor exista 3 accese secundare pe latura opusă către grupurile sanitare pentru spectatori și camera tehnică. Din holul de acces va exista holul de distribuție al clădirii; accesul la etaj se va face pe o scară interioară.

La intrarea în baza sportivă se va amplasa o cabină de poartă din poliester armat cu fibra de sticlă, cu dimensiunile 2,7 x 2,7 m.

Accesul auto se face prin coborarea bordurii trotuarului pietonal amenajat denivelat față de partea carosabilă a străzii/drumului. Structura rutieră va fi de același tip cu cea a străzii/drumului. Lățimea accesului va fi de 8 m pentru intrarea/ieșirea autovehiculelor cu raze interioare de 6 m.

Va exista o parcare pentru 55 de autoturisme – din care 4 pentru persoane cu dizabilități locomotorii și pentru 2 autocare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax