Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ştafeta Ciclistă SM în 30 mai la Alba Iulia. Start din Piaţa Cetăţii pentru susținerea persoanelor cu scleroză multiplă

Publicat

piata cetatii

Pentru al şaptelea an consecutiv, Alba Iulia se va alătura municipiilor care găzduiesc Ștafeta Ciclistă SM. Obiectivul evenimentului este de a demonstra solidaritatea comunităților locale, față de semenii diagnosticați cu scleroză multiplă, transmit organizatorii.

Startul Ștafetei Cicliste SM în Alba Iulia se va da în Piața Cetății, joi, 30 mai, la ora 17.00, iar albaiulienii de toate vârstele sunt invitați să fie alături de cei care suferă de această maladie.

Evenimentul este unul recreativ itinerant, de tip ștafetă ciclistă, organizat în 8 localități din România și București, cu participarea voluntarilor, copii, tineri, a persoanelor afectate de SM și a famililor acestora, cu prilejul zilei mondiale SM, 30 mai, într-un demers comunitar de susținere a cauzei persoanelor afectate de scleroza multiplă pentru solidarizarea și încurajarea persoanelor afectate de această maladie.

Trei voluntari bicicliști pornesc într-o ștafetă ciclistă dedicată cauzei SM, legând mai multe localități din România (Oradea, Bistrița, Neamț, Harghita, Alba Iulia, Timișoara, Craiova și București), în care comunitatea, copii, tineri și membrii familiilor pacienților, utilizând propriile biciclete, se alătură, ca suporteri bicicliști, într-un tur ciclist simbolic și recreativ, organizat într-un parc central din localitate, pentru a motiva echipa ștafetei și a le înmâna postit-uri cu mesaje de încurajare celor afectați de această maladie.

După efectuarea turului simbolic, în sunetul clopoțeilor de bicicletă, echipa ștafetei va pleca spre prima destinație din traseul național, purtând ca ștafetă mesajele și fotografiile de încurajare ale comunității, pe care le va culege de pe tot traseul, până la punctul terminus.

Ștafeta Ciclistă SM este organizată la Alba Iulia de către Asociația de Scleroză Multiplă din România, în parteneriat cu Asociația SM SPEROMAX Alba.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax