Connect with us
Advertisement

Eveniment

Stagii de practică pentru 50.000 de elevi și studenți, finanțate din fonduri europene. Ghiduri pentru proiecte, lansate de MIPE

Publicat

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică ghiduri ale solicitantului pentru patru apeluri de proiecte ce vor fi finanțate prin Programul Educație și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027.

Potrivit reprezentanților ministerului, în domeniul educației și ocupării, sunt puse la dispoziție trei apeluri de proiecte pentru incluziunea pe piața muncii, care să permită adaptarea, prin formare continuă, schimbărilor de pe piața muncii în contextul evoluțiilor tehnologice rapide și al digitalizării.

„2023 este un an intens în domeniul fondurilor europene, pentru că ne-am propus să lansăm 490 de apeluri de proiecte prin Politica de Coeziune și alte 44 prin PNRR. Primele ghiduri ale solicitantului pentru perioada 2021 – 2027, pentru proiecte finanțate prin Programul Tranziție Justă, au fost lansate în dezbatere publică în cursul săptămânii trecute, iar acum avem alte patru care pregătesc accesul la finanțare în domenii precum ocuparea, educația, dezvoltarea locală. Sunt intervenții cu un profund impact social care creează oportunități pentru tineri să dobândească o educație și o calificare în acord cu cerințele angajatorilor, permit adulților să se adapteze, prin formare continuă, schimbărilor de pe piața muncii în contextul evoluțiilor tehnologice rapide și al digitalizării.

Stagiile de practică sunt importante pentru că oferă ocazia studenților și elevilor să aplice cunoștințele teoretice într-un mediu de lucru real. Ele ajută la dezvoltarea abilităților practice, precum comunicarea și colaborarea într-un mediu de lucru, cât și la îmbunătățirea abilităților specifice necesare pentru industria sau domeniul de activitate.

Prin intermediul stagiilor de practică, studenții și tinerii profesioniști pot face legături cu potențiali angajatori, își pot construi un portofoliu de proiecte și pot înțelege mai clar așteptările și cerințele din industria lor de interes. Sunt bani pe care îi investim în oameni, în abilitățile sau în bunăstarea lor, și care ne ajută să le oferim oportunități de dezvoltare aici, în țară”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Ministrul Marcel Boloș: 50.000 de tineri și 56.000 de angajați vor fi sprijiniți să se adapteze la nevoile reale de pe piața muncii

Cele 3 apeluri în valoare totală de 283 de milioane de euro lansate prin Programul Educație și Ocupare vizează următoarele tipuri de intervenții:

Apelul „Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din învățământul profesional și tehnic – Stagii de practică pentru elevi” dispune de un buget total de 102,37 milioane de euro pentru sprijinirea a 40.000 de elevi din învățământul profesional, tehnic și dual pentru a participa la programe de pregătire practică.

Vor fi finanțate proiecte cu o valoarea minimă eligibilă a unui este de 201.000 euro atât pentru regiunile mai puțin dezvoltate cât și pentru regiunea București Ilfov, valoarea maximă eligibilă a unui proiect fiind de 500.000 euro. Beneficiari eligibili sunt unități școlare din învățământul profesional și tehnic, precum și inspectoratele școlare, iar printre activitățile eligibile se numără derulare stagiilor de practică pentru elevi și implementarea programelor de dezvoltare a competențelor antreprenoriale ale elevilor, inclusiv competențe antreprenoriale verzi.

Ghidul solicitantului poate fi consultat AICI.

Prin apelul „Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibile și corelate cu cerințele pieței muncii – Stagii studenți“, cu un buget total de 68,96 milioane de euro vor fi sprijiniți 9.453 studenți pentru a participa la programe de pregătire practică. Obiectivul vizat prin finanțarea acestui tip de proiecte este creșterea ratei de participare a studenților la programele de învățare la locul de muncă (ex. stagii de practică, internship-uri) prin intermediul parteneriatelor nou înființate/dezvoltate care să faciliteze inserția pe piața muncii a absolvenților de studii universitare terțiare. Beneficiarii eligibili în cadrul acestui apel sunt instituțiile de învățământ superior acreditate, angajatori publici sau privați, alte entități relevante.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 201.000 euro, iar valoarea maximă este de 1.400.000 euro.

Activitățile eligibile includ implementarea de programe de dezvoltare a competențelor antreprenoriale, inclusiv pentru adaptarea competențelor și calificărilor legate de mediu, climă, energie, economia circulară și bioeconomie si pentru dobândirea competențelor cerute de sectoarele legate de tranziția climatică; sprijinirea unor parteneriate sustenabile cu potențiali angajatori, care să faciliteze inserția socio-profesională a viitorilor absolvenți, prin stagii de practică de specialitate, programe de internship etc.; (inclusiv prin finanțarea mobilităților), sprijinirea studenților în vederea integrării pe piața muncii, inclusiv prin formarea de competențe socio-emoționale; susținerea angajabilității absolvenților de învățământ terțiar prin realizarea de analize în vederea identificării unor nevoi orizontale de dezvoltare a ofertei educaționale.

Ghidul solicitantului poate fi consultat AICI.

Apelul de proiecte „Ține pasul”, cu un buget total de 111,83 milioane de euro vizează actualizarea competențelor specifice ale angajaților ca urmare a evoluțiilor tehnologice rapide si a apariției de noi competențe prin acțiuni relevante pentru ocupare și care să faciliteze accesul la un loc de muncă  sau păstrarea unui loc de muncă.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 201.000 euro, iar cea maximă este de 1.000.000 euro.

Vor fi sprijiniți 56.000 de angajați cu vârsta între 18 și 65 de ani pentru a participa la programele de formare profesională, beneficiarii eligibili fiind furnizori de formare profesională autorizați, furnizori de servicii de informare și consiliere autorizați. Activitățile eligibile în cadrul proiectelor sunt organizarea și derularea de campanii de conștientizare a angajatorilor și angajaților privind importanța formării profesionale continue; consilierea profesională a angajaților pentru încurajarea participării la aceste programe; formarea profesională a managerilor din întreprinderi în vederea actualizării competențelor de management în corelare cu evoluția tehnologiei si actualizarea strategiei de management de personal; formarea profesională a angajaților în vederea actualizării competențelor specifice ca urmare a evoluțiilor tehnologice și a apariției de noi competențe (recalificare, recalificare evolutivă).

Ghidul solicitantului poate fi consultat AICI.

44 de comunități urbane, sprijinite să se dezvolte

Apelul ”Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală în orașe/municipii cu o populație de peste 20.000 locuitori” cu un buget de 2,88 milioane euro finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială furnizarea de sprijin pentru Grupurile de acțiune locală (GAL) din municipii și orașe cu peste 20.000 locuitori în vederea elaborării Strategiilor de dezvoltare locală. Valoarea maximă a unui proiect este de 226.029 lei (sumă forfetară), în urma apelului urmând a fi susținute 44 astfel de strategii de dezvoltare locală.

Ghidul solicitantului poate fi consultat AICI.

Perioada de consultare publică pentru toate cele patru ghiduri ale solicitantului se va încheia în data de 24 mai 2023, perioada estimată pentru lansarea apelurilor fiind prima parte a lunii iunie 2023.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement