Connect with us
Advertisement

Actualitate

„Standarde Ocupaționale în Muncă, Educație și Reorientare – ȘOMER”: 300 de persoane vor fi ajutate să-și rezolve problemele privind cariera

somaj

Publicat

Un număr de 300 de persoane din Regiunea Centru, care sunt în căutarea unui loc de muncă, vor fi ajutate să își rezolve problemele privind cariera prin proiectul „Standarde Ocupaționale în Muncă, Educație și Reorientare – SOMER”. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 18 luni și are o valoare de peste 1.800.000 de lei.

SC DAD Expertise SRL în parteneriat cu SC Lotus B&B SRL şi SC LTL Documentary SRL au lansat, miercuri, proiectul „Standarde Ocupaționale în  muncă, Educație și Reorientare – SOMER”, ID 124886, finanţat de Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară nr.5 – Promovarea măsurilor active de ocupare, Domeniul major de intervenţie 5.1: „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”.

Pe parcursul a 18 luni, proiectul îşi propune promovarea unor intervenții integrate cu caracter activ, preventiv, inovativ și flexibil, menite să conducă la combaterea șomajului și a inactivității grupurilor de persoane cu o situație dificilă pe piața muncii, precum șomerii tineri, persoanele în căutarea unui loc de muncă și șomerii de lungă durată, implementarea acestuia începând cu data de 1 aprilie 2014.

Aplicaţia, cu o valoare totala de 1.828.679 lei, beneficiază de o finanţare nerambursabilă acordată din Bugetul de stat si Uniunea Europeană prin Fondul Social European de 1.737.000 lei, diferenţa de 91.679 lei reprezentând contribuţia proprie a SC DAD Expertise SRL şi a partenerilor din proiect.

„Pentru a-şi rezolva problemele privind cariera profesională, fiecare persoană aflată în şomaj trebuie să-şi (re)cunoască interesele şi aptitudinile profesionale. Dacă sunt cunoscute interesele şi aptitudinile profesionale, şomerii pot rezolva problemele legate de carieră, pe care le au. Puţini sunt aceia care ştiu în ce meserie ar dori să lucreze, foarte mulţi doresc să-şi schimbe meseria pentru a se putea angaja, având astfel nevoie de orientare profesională, de discutarea şi întelegerea situaţiei actuale economice şi de nevoia adaptării profesionale la aceste schimbări”, a declarat Alin Dumitru, administratorul SC DAD Expertise SRL.

Proiectul se adresează unui număr de 300 de persoane, ce vor fi informate şi consiliate profesional. În urma acestei consilieri şi a planurilor de acţiune, din totalul celor 300 de persoane, cel puţin 273 de persoane vor beneficia de cursuri gratuite de formare profesională în următoarele domenii: manager proiect, agent vânzări, lucrător în comerț, operator procesare texte şi imagini, competente comune antreprenoriale, comerciant vânzător mărfuri alimentare, ghid de turism, administrator pensiune turistica, operator introducere, validare si prelucrare date.

Cei care se ocupă de proiect se vor deplasa pe teren pentru a depista persoanele care pot participa la acest proiect. Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la sediul SC DAD Expertise SRL, str. Piaţa Consiliul Europei, bl. 32E/22, Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement