Connect with us
Advertisement

Administrație

Starea de alertă, prelungită oficial de astăzi, cu 30 de zile. Care sunt măsurile ce trebuie respectate până în 15 septembrie

Publicat

Starea de alertă a fost prelungită, începând de astăzi, 16 august, pentru 30 de zile, până în 15 septembrie. Au fost păstrate restricțiile în vigoare în ultima lună.

Starea de alertă continuă pentru o perioadă de încă 30 de zile fără măsuri de restricţii suplimentare şi în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice va fi adaptată această stare de alertă la noile condiţii în măsura în care acest lucru va permite, au precizat oficialii Guvernului la finalul ședinței din această săptămână.

Vă reamintim ce trebuie respectat:

– masca de protecție trebuie să fie purtată, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/ al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă

– rămâne suspendată activitatea din spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor

– operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţii în aer liber, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi altele asemenea, au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit celei mai recente hotărâri a CNSU (Hotărârea 40), adoptată joi, „programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţii special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea, de la nivelul judeţelor Argeş, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Galaţi şi Bucureşti, nu poate începe înainte de ora 6,00 şi nu poate depăşi ora 24,00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la ora 23.00

Aici integral toate măsurile: Din 16 august se prelungește STAREA DE ALERTĂ. Reguli privind purtarea măștii sanitare, lăcașuri de cult, carantina și izolarea

– evenimentele private pot fi organizate cu cel mult 50 de persoane în aer liber şi 20 în spații închise

– spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau alte evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie

– activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber se pot desfășura cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv: ciclism, drumeții, alergare, canotaj, alpinism, pescuit etc

– sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă pot derula activităţi de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană

– activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective se desfășoară în interiorul/ sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară

– în interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor astfel de grupuri

– pot fi organizate cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii

– prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară

– rămân închise piscinele interioare, locuri de joacă şi săli de jocuri – în spații închise

– triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, la intrarea în instituţii şi autorităţi publice, sedii operatori economici

– accesul pe plaja neamenajată se face în mod liber, cu respectarea regulilor de distanţare fizică; utilizarea plajei se va face cu menţinerea unei distanţe de cel puţin 2 m între persoane în orice moment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii

Amenzi:

Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor se sancționează conform art 66 din Legea 55/2020 (privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulteroare), cu amendă contravențională cuprinsă între 500 și 2500 lei.

La linia telefonică TELVERDE – 0800800165, cetățenii pot sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement