Connect with us
Advertisement

Eveniment

STAREA PÂRTIILOR: Condiţiile pentru schi la Şureanu, Arieşeni şi Arena Platoş Păltiniş, în acest weekend

Publicat

Urmează un nou weekend cu condiţii bune pentru schi la munte, în judeţul Alba. La Şureanu, este strat nou de zăpadă, iar la Arieşeni starea pârtiilor este „de cinci stele”. În plus, se aşteaptă noi ninsori. În munţii Şureanu, se ajunge însă în continuare cu dificultate, după ce încălzirea şi apoi răcirea vremii şi-a pus amprenta şi asupra drumului dintre Oaşa şi Poarta Raiului, dar şi mai sus, spre Domeniul Schiabil. Sunt șleauri, gropi, movile de gheață, fiind necesare lanțurile pentru roțile maşinilor.

Starea pârtiilor în weekend şi în prima parte a săptămânii viitoare (9-15 februarie):

Domeniul Schiabil Şureanu

Pârtii existente: 9 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2)

Pârtii funcționale: 9 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2)

Lungime totală a pârtiilor existente: 11 km

Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)

Altitudine maximă: 2.010 m

Tunuri de zăpadă: nu

Webcam: AICI

Nocturnă: nu

Pârtii pentru sănii: da

Semnal mobil: Vodafone

Evaluare generală: joi seara, ningea viscolit la Șureanu. A nins și până acum, ceea ce a făcut ca pârtiile și zonele de off-piste să fie acoperite cu un strat nou și consistent de zăpadă. Se prefigurează, așadar, un nou weekend aglomerat pe cele 8 pârtii ale Domeniului Schiabil Șureanu, precum și un început de săptămână cu vreme relativ bună de schi. Viziblitatea pe pârtii va fi o problemă, precum și drumul între lacul Oașa și pârtii – la fel de accidentat, lent și exasperant cum a fost și până acum. Pentru actualizări zilnice, intrați pe camerele web de pe site-ul www.schisureanu.ro

Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).

Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat în întregime, fiind accesibil pentru orice tip de mașină.

Starea drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): drumul a fost deszăpezit și va fi în continuare deszăpezit, dar asta nu va rezolva adevăratele probleme de acces. Gropile și gheața rămân pe toată distanța între Oașa și pârtii. Vremea caldă din ultimul weekend, cu ploaie, lapoviță și temperaturi ridicate, au afectat puternic starea drumului, creând șleauri, gropi, movile de gheață. Sunt absolut necesare lanțurile pentru roți, altminteri veți risca să rămâneți blocați sau să alunecați în șanțurile de pe marginea drumului. Recomandăm prudență și răbdare.

Pârtii și instalații de cablu: vor funcționa toate cele 9 pârtii ale domeniului schiabil, deservite de cele două teleschiuri și de telescaun. În urma ninsorilor, zăpada de pe pârtii se prezintă excelent și va continua să rămână așa, datorită răcirii vremii. În zonele de off-piste, omătul este acum suficient, așadar puteți încerca, cu prudență bineînțeles, aventuri freeride. În cazul în care viscolul va fi prea puternic, telescaunul va fi oprit. În concluzie, domeniul schiabil este în totalitate pregătit pentru turiști, atât ca strat de zăpadă, cât și ca linii de ratrack.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza meteo anunță, pentru perioada 9– 15 februarie 2018, înnorări accentuate și vânt puternic. Va ninge vineri, după care vremea se va răci, urmând ca marți, miercuri și joi să ningă din nou. În general, temperaturile se vor încadra între -10 și -3 grade Celsius. Condițiile de schi rămân în continuare optime, cu toate că vizibilitatea va fi destul de redusă.

Servicii turistice: școală de schi & snowboard pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913); restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil.

Sfaturi de buzunar:

– nu vă încredeți excesiv în propria mașină; mai important decât motorul este șoferul.

– faceți acasă o probă de montare a lanțurilor.

– evitați vitezele mari pe pârtii, dacă nu știți să schiați în siguranță.

Arieşeni (Vârtop)

Pârtii existente: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)

Pârtii funcționale: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)

Lungime totală: 2 km

Instalații de transport pe cablu: 2 (2 teleschiuri)

Altitudine maximă: 1.400 m

Tunuri de zăpadă: da

Webcam: AICI

Nocturnă: da

Pârtii pentru sănii: da

Semnal mobil: toate rețelele

Evaluare generală: se anunță, la Arieșeni, o săptămână hiperîncărcată cu zăpadă și turiști. Sezonul continuă în condiții optime, la Arieșeni-Vârtop, așa că veștile pentru perioada 09-15 februarie 2018 nu pot fi decât bune. Încălzirea din ultimul weekend se pare că nu a afectat starea pârtiilor, iar faptul că va ninge în următoarele zile și că va fi vreme rece nu poate decât să ne bucure.

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: pârtiile conțin foarte multă zăpadă, iar starea lor este de „cinci stele”, după cum ne-a transmis, telefonic, unul dintre monitorii de schi din zonă. Instalațiile funcționează în fiecare zi a săptămânii (inclusiv nocturna). Pentru actualizări zilnice, urmăriți camera web de la baza pârtiilor.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza meteo anunță, pentru perioada 9– 15 februarie 2018, vreme ușor instabilă. Va ninge slab vineri, urmând ca de sâmbătă până marți să se înnoreze. Va mai ninge apoi marți, miercuri și joi. Temperaturile se vor încadra între -9 și 0 grade Celsius. E posibil ca vizibiltatea pe pârtii să fie afectată.

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & plăci la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.

Sfaturi de buzunar:

– evitați teribilismul și vitezele mari pe pârtie.

– nu consumați alcool înainte de a schia.

Arena Platoş – Păltiniş

Se anunţă weekend plin de distracţie şi pe Arena Platoş din Păltiniş.

Sâmbătă, 10 februarie, va fi cel mai spectaculos concurs al sezonului, Skier-cross & boarder-cross, prin traseul cu obstacole rapide și prin formatul eliminatoriu: 4 concurenți pe traseu, primii 2 merg mai departe până în finală.

Calificările presupun parcurgerea traseului, individual contra-cronometru într-o singură manșă. În funcție de timpii obținuți în manșa de calificare, se vor froma grupe de câte 4 concurenți pentru manșele din finale.(prima grupă: timpul 1 cu timpul 5 cu timpul 9 cu timpul 13, pentru varianta cu 16 concurenți în finală). Un număr de 16 sau 32 de concurenți se vor califica pentru finale.

Program Skier-cross & boarder-cross / fun.park

08:15 – 09:30 înscrieri la race office, containerul albastru

09:45 ședință tehnică, snowboard & ski, la start.

10:00 – 10:30 recunoașterea traseului, snowboard & ski.

10:30 2 manșe antrenament, snowboard și ski.

12:00 calificări snowboard

13:00 calificări ski

14:00 finale snowboard

15:00 finale ski

16:45 ceremonia de premiere

Duminică, 11 februarie, va fi concurs de biciclete pe zăpadă: MTB Winter 4 x CROSS 2018. Competiţia provoacă participanții încă din proba de calificări cu start în masă. Solicită toate tehnicile de coborât, alunecat și sărit cu bicicleta. Primii 16 participanți intră în probele pe grupe de 4, format eliminatoriu, primii 2 concurenți merg mai departe până în finală.

Program MTB Winter 4 x Cross

08:15 – 09:30 înscrieri la apres-ski

09:45 ședință tehnică, la start

10:00 manșă antrenament

10:30 manșe calificări

11:15 manșe finale

13:00 ceremonia de premiere

surse: Florian-Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”, Șureanu, arenaplatos.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement