Connect with us
Publicitate

Actualitate

Starea pârtiilor de la Arieşeni-Vârtop şi Domeniul Schiabil Şureanu. Zăpadă pe gustul amatorilor de schi

Publicat

Serviciul Turism al Consiliului Judeţean Alba a pus la dispoziţia turiştilor informaţii privind starea pârtiilor de schi de la Arieşeni – Vârtop şi Domeniul Schiabil Şureanu, valabile în perioada 18-21 ianuarie 2012.
La Arieşeni – Vârtop, drumul este accesibil oricărui tip de autovehicul. În urma ninsorilor abundente, stratul de zăpadă depășește 60 cm pe pârtii, fiind excelent pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Potrivit prognozelor meteo, vremea este deosebit de rece, urmând ca sfârșitul săptămânii să fie marcat de ninsori.
Cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 17.00. Pârtiile sunt prevăzute cu instalație de nocturnă.
Zona beneficiază de servicii de asistenţă “Salvamont”, școală de schi la baza pârtiilor, centre de închirieri schiuri & snowboards, restaurante și unități de cazare în stațiunea Vârtop.
La Domeniul Schiabil Şureanu, singura porțiune care pune probleme de accesibilitate șoferilor este tronsonul dintre barajul Oașa și pârtii (DJ 704), pe o lungime de 18 km. Drumul prezintă unele porțiuni de carosabil foarte accidentat și îngust. Este, însă, accesibil oricărui tip de autovehicul.
Toate cele 9 pârtii (A 1, A 2, C 1, C 2, C 3, C 4, S 1, S 2, S 3) sunt funcționale. Stratul de zăpadă măsoară între între 80-100 cm grosime, în funcție de altitudine, fiind perfect pentru practicarea sporturilor de iarnă. Predomină zăpada tip powder, ideală pentru snowboard, schi de tură.
Potrivit prognozelor meteo, la Șureanu au loc ninsori pe tot parcursul săptămânii.
Atât telescaunul proaspăt inaugurat, cât și cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până duminică, între orele 9.30 – 16.30.
Turiştii beneficiază de servicii de asistenţă “Salvamont”, școală de schi & snowboard, la baza pârtiilor, centru de închirieri schiuri & snowboards în Luncile Prigoanei, centru de închirieri schiuri la baza pârtiei, trei apreschi¬-uri, unități de cazare în Luncile Prigoanei și în Poarta Raiului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. android free app

    vineri, 09.03.2012 at 08:19

    sper sa fie zapada inca …

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate