Connect with us
Advertisement

Eveniment

Starea pârtiilor de schi din județul Alba: Zăpadă puțină la Șureanu și Arieșeni. De vineri se anunță ninsori

Publicat

Cei care doresc să continue concediul de iarnă pe pârtiile de schi din județul Alba trebuie să știe că în prezent stratul de zăpadă atinge o grosime de aproximativ 15 centimetri, nu tocmai potrivit pentru sporturile de iarnă. Totuși, meteorologii anunță ninsoare de vineri până luni. Starea drumurilor este bună, cu excepția unei porțiuni din apropierea domeniului Șureanu, mai greu accesibilă, dar circulabilă.

Starea actuală a pârtiilor de schi din județul Alba, în perioada 4-8 ianuarie 2013:

Domeniul Schiabil Şureanu

Starea drumurilor

Din punct de vedere al accesului, singura porțiune care pune probleme de accesibilitate șoferilor e cea care încheie drumul înspre Domeniul Schiabil Șureanu, și anume tronsonul dintre barajul Oașa și pârtii (DJ 704), pe o lungime de 18 km. Drumul prezintă mici porțiuni de carosabil accidentat și îngust. Totuși, el este accesibil oricărui tip de autovehicul, fiind obligatorii anvelopele de iarnă.

9 Pârtii la Șureanu

Odată cu noul sezon de schi, a fost introdusă o nouă pârtie, denumită A 3. Pornește de la cota 2.010, ajunge la cota 1.650 și are o lungime de aproximativ 1.850 m. Așadar, la Șureanu putem vorbi de 9 pârtii (A 1, A 2, A 3, C 1, C 2, C 3, C 4, S 1, S 2). Din păcate, nu toate sunt funcționale, având în vedere că stratul de zăpadă măsoară doar 15-20 cm. Predomină gheața, pe alocuri smocurile de iarbă și pietrele, precum și dâmburile. Pârtia care se află în cea mai bună formă este A 1. De asemenea, iubitorii de freeride și schi de tură vor fi dezamăgiți, întrucât stratul de zăpadă din afara pârtiilor nu e suficient de gros.

Vremea

Conform prognozelor meteo, la Șureanu va ninge începând de vineri, până în jurul zilei de luni. Ninsorile vor fi slabe cantitativ iar vremea va fi rece, cu temperaturi minime de până la -12 grade Celsius.

Instalații de cablu

Telescaunul va funcționa în regim normal, de marți până duminică, între orele 10.00 – 17.00. Din păcate, din cauza lipsei de zăpadă de pe pârtii, doar teleschiul Curmătura va fi deschis.

Servicii

Asistenţă Salvamont; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centru de închirieri schiuri & snowboards în Luncile Prigoanei; centru de închirieri schiuri la baza pârtiei; trei apreschi­-uri; unități de cazare la Oașa, în Luncile Prigoanei și în Poarta Raiului.

 

Arieşeni (stațiunea Vârtop)

Starea drumurilor

Drumul este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii

Stratul de zăpadă atinge aproximativ 15 cm, nefiind foarte potrivit pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Vremea

Conform prognozelor meteo, la Arieșeni va ninge slab de vineri până luni, temperaturile maxime menținându-se negative, atingând -14 grade Celsius.

Instalații de cablu

Cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până Duminică, între orele 09.00 – 17.00. De asemenea, pârtiile sunt prevăzute cu instalație de nocturnă.

Servicii

Asistenţă Salvamont; școală de schi la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare în stațiunea Vârtop.

Informațiile au fost furnizate de Serviciul Turism al Consiliului Județean Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement