Connect with us
Advertisement

Eveniment

Starea pârtiilor din Șureanu în perioada 22-27 februarie 2020. Starea drumului și vremea în următoarele zile

Publicat

Monitorul de schi Florian-Rareș Tileagă, de la școala „Pași Liberi”, a transmis un comunicat cu informații importante legate de starea pârtiilor din Șureanu. Situația este valabilă pentru perioada 22-27 februarie 2020.

– Pârtii existente: 10 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2; S_3)

– Pârtii funcționale: 10 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2; S_3)

– Lungime totală a pârtiilor: 12 km

– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)

– Altitudine maximă: 2.010 m

– Altitudine minimă: 1.650 m

– Tunuri de zăpadă: nu

– Webcam: https://schi-sureanu.ro/#

– Nocturnă: nu

– Pârtii pentru sănii: da

– Semnal mobil: Vodafone (integral), Telekom (parțial), Digi Mobil (parțial), Orange (slab)

Evaluare generală: la Șureanu, finalul de iarnă calendaristică seamănă, mai degrabă, cu începutul ei. Ninsorile continuă cu regularitate, pârtiile arată remarcabil de bine, iar drumul se află într-o stare foarte bună, ținând cont că vorbim de sfârșitul de februarie, când de obicei apărea noroiul. În plus, se așteaptă temperaturi scăzute, în perioada următoare, ceea ce nu poate decât să îi bucure pe toți cei care caută zăpadă naturală. Iar zăpadă naturală, la Șureanu, există acum din plin.

Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 80 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).

Starea drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): în continuare, drumul se prezintă a fost recent deszăpezit și este practicabil. Există refugii suficiente, dar recomandăm să vă montați lanțurile, pentru a nu avea nici un fel de problemă de acces.

Pârtii și instalații de transport pe cablu: vor fi deschise toate cele 10 pârtii (incluzând racordurile dintre ele), stratul de zăpadă fiind arhisuficient. Calitatea zăpezii este optimă. De asemenea, zonele de off-piste sunt accesibile, fiind omăt proaspăt nins. Instalațiile funcționale în weekend vor fi telescaunul, teleschiul „Curmătura” și teleschiul „Șureanu”. E posibil ca teleschiul „Șureanu” să nu funcționeze în afara weekend-ului, în cazul în care numărul turiștilor va fi mic.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de freemeteo.ro pentru intervalul 22-27 februarie anunță vreme instabilă, cu ninsori, viscol și temperaturi mai scăzute (-8, maxim 2 grade Celsius) decât până acum. Vremea, pe zile, va fi astfel:

– sâmbătă, 22 februarie: ninsoare slabă, vânt slab

– duminică, 23 februarie: cer înnorat, vânt moderat

– luni, 24 februarie: ninsoare, viscol

– marți, 25 februarie: cer parțial senin, vânt slab

– miercuri,26 februarie: ninsoare puternică, vânt slab

– joi, 27 februarie: ninsoare slabă, vânt slab

Servicii turistice: școală de schi pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913); restaurant la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil; punct Salvamont și Jandarmerie Montană, la baza pârtiilor.

Printre posibilitățile de cazare în zonă, am putea recomanda pensiunea Poarta Raiului. Este așezată perfect, la numai câțiva metri de drumul principal și cu o priveliște uimitoare asupra vârfurilor din zonă.

Pensiunea are un apartament și 16 camere frumoase și spațioase, cu minibar, televizor și acces foarte bun la internet, jacuzzi, saună, cameră de joacă pentru copii, sală de conferință și un restaurant remarcabil.

Sursa informațiilor legate de pârtii: Florian-Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”, Șureanu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement