Connect with us
Advertisement

Eveniment

STAREA PÂRTIILOR în ALBA: Weekend perfect pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Condiții bunicele de schi atât la Arieșeni, cât și la Șureanu

Publicat

Cei care vor să petreacă acest weekend pe pârtiile din județul Alba au motiv de bucurie. Atât la Domeniul Schiabil Șureanu, cât și la Arieșeni stratul de zăpadă a crescut și va mai crește în acestă perioadă și este perfect pentru câteva zile pe schiuri sau pe sanie. Meteorologii anunță ninsori în acest sfârșit de săptămână lucru care va îmbunătății și mai mult starea pârtiilor. Deși se schiază, la Arieșeni, există porțiuni cu iarbă din cazua  zăpezii care nu s-a depus. Stratul de zăpadă în cele două stațiuni montane este în prezent de aproximativ 20 de cm.

Domeniul Schiabil Şureanu

 

Evaluare generală: la Șureanu a nins de curând iar stratul de zăpadă de pe pârtii a crescut, îmbunătățind starea pârtiilor și, implicit, calitatea sezonului. În continuare, vorbim despre condiții meteo și de o poziționare a reliefului care privilegiază Munții Șureanu în România; practic, pârtiile de la Șureanu continuă să aibă zăpadă suficientă în ciuda primăverii atât de evidente de la șes și, mai ales, în ciuda lipsei de zăpadă cu care se confruntă majoritatea stațiunilor din țară. Pentru detalii despre starea pârtiilor și a drumului, contactați personalul Domeniului Schiabil Șureanu (tel. 0258 738 121 sau 0258 738 102) sau intrați pe www.schisureanu.ro

Pârtii: 9 (A_1, A_2, A_3, C_1, C_2, C_3, C_4, S_1, S_2)

Lungime: 10 km

Altitudine maximă: 2.010 m

Tunuri de zăpadă: nu

Webcam: nu

Nocturnă: nu

Pârtie pentru sănii: da

Semnal mobil: Cosmote

Acces: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h.

Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa: drumul este asfaltat aproape în totalitate (excepție făcând o serie de mici porțiuni între lacul Tău și lacul Oașa) și este practicabil de către orice tip de autovehicul.

Starea drumului între lacul Oașa și Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): drumul este deszăpezit și se află într-o stare relativ bună, adică practicabilă pentru orice tip de autovehicul, inclusiv pentru cele cu gardă joasă. Sunt câteva porțiuni cu gropi și șanțuri, dar nu vor pune probleme de acces. Nu sunt necesare lanțurile pentru roți decât în cazuri excepționale (precum ambuteiajele în pantă).

Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: 7 din cele 9 pârtii vor fi funcționale în acest weekend (A_1, A_2, A_3, C_1, C_2, C_3, C_4), ca și teleschiul și telescaunul care le deservește (zilnic între orele 10.00 – 17.00). Este posibil ca pârtiile S_1 și S_2 să fie închise datorită faptului că teleschiul care le deservește este oprit. Zăpadă bună pentru schi se află pe toate pârtiile, însă cele mai satisfăcătoare pârtii sunt A_3 și A_2. Stratul de zăpadă bătătorită are aproximativ 20 cm grosime. Zona de off-piste este accesibilă iar zăpada de tip powder, deși nu este foarte mare (aproximativ 40 cm), e suficientă pentru freeride.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (www.yr.no, www.freemeteo.com), la Șureanu a nins semnificativ, însă nu vor mai fi decât ninsori slabe în weekend. Vremea va fi rece, cu temperaturi între -10 și 3 grade Celsius, ideale pentru a păstra în condiții acceptabile stratul de zăpadă. Cerul va fi parțial înnorat iar la altitudini mai mari de 1.700 va fi viscol care va spulbera zăpada. Vizibilitatea pe pârtii nu va fi afectată de condițiile meteo.

Servicii turistice: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; monitor de schi în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; monitor de schi & snowboard la baza pârtiilor; centru de închirieri schi & snowboard în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; centru de închirieri schiuri la baza pârtiilor; trei après-ski­-uri pe Domeniul Schiabil Șureanu; unități de cazare în Poarta Raiului, în Luncile Prigoanei și pe malul lacului Oașa.

Sfatul Serviciului Turism:

– evitați să coborâți de la pârtii în jurul dimineții (când majoritatea mașinilor urcă la pârtii) și să urcați spre pârtii în jurul după-mesei (când majoritatea mașinilor coboară de la pârtii), pentru că drumul este îngust și se pot crea blocaje.

– evitați viteza pe pârtie, datorită faptului că există gheață.

 

Arieşeni (Vârtop și Nucet)

 

Evaluare generală: stratul de zăpadă a crescut și la Arieșeni, în urma ninsorilor și va crește în continuare, având în vedere că va mai ninge în weekend. Astfel, situația sezonului de schi de la Arieșeni s-a îmbunătățit vizibil iar turiștii sunt așteptați pe pârtii.

Pârtii: 3 (Vârtop 1, Vârtop 2 în județul Alba, Piatra Grăitoare în județul Bihor)

Lungime: 3 km

Altitudine maximă: 1.400 m

Tunuri de zăpadă: da

Webcam: da

Nocturnă: da

Pârtie pentru sănii: da

Semnal mobil: toate rețelele

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: stratul de zăpadă bătătorită este de aproximativ 20 cm, fiind practicabil pentru schi și snowboard. Pârtiile Vârtop 1 și Vârtop 2, situate în Arieșeni, județul Alba, vor fi deschise, la fel și teleschiurile care le deservesc. E posibil ca și pârtia Piatra Grăitoare din județul Bihor să fie deschisă, totul depinzând de grosimea stratului de zăpadă. Zona de off-piste este mai greu accesibilă datorită stratului nu foarte mare de zăpadă powder.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Arieșeni va ninge slab în weekend, sporind stratul de zăpadă. Temperaturile se vor încadra între -6 și 6 grade Celsius. Vizibilitatea pe pârtie nu va fi afectată de condițiile meteo.

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.

Sfatul Serviciului Turism:

– evitați vitezele mari, având în vedere că zăpada este insuficientă în special în zona de off-piste.

– țineți cont de sfatul salvamontiștilor, al jandarmilor montani și al monitorilor de schi.

sursa: Serviciul Turism al Consiliului Județean Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement