Connect with us
Publicitate

Actualitate

STAREA PÂRTIILOR ÎN ALBA: Zăpadă din plin şi condiţii bune pentru schi, în acest week-end, la Şureanu şi Arieşeni

Publicat

Reprezentanţii Serviciului Turism din cadrul Consiliului Judeţean Alba au transmis informaţii privind starea pârtiilor din această perioadă. Turiştii au parte de zăpadă din plin, numai bună pentru schi, însă trebuie să se îmbrace gros, pentru că temperaturile vor fi scăzute, la Şureanu şi ceva mai blânde, la Arieşeni. Şoferii sunt atenţionaţi să-şi echipeze maşinile din timp, pentru a evita apariţia ambuteiajelor în trafic.

Domeniul Schiabil Şureanu

Acces: ruta Sebeş – barajul Oaşa pe DN 67 C, apoi la dreapta, pe lângă baraj pe DJ 704, ruta Oașa – Mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Domeniul Schiabil Şureanu. Distanţă: 82 km. Durată: maxim 2 h 30 min, incluzând popasuri.

Drum: în urma ninsorilor abundente din ultimele zile, drumul a fost deszăpezit și este, în prezent, suficient de lat și de accesibil pentru orice tip de autovehicul. Totuși, tronsonul care pune foarte mari probleme șoferilor este cel dintre barajul Oașa și Mănăstirea Oașa (DJ 704), pe o lungime de circa 6 km. Drumul este extrem de accidentat, prezintă gropi adânci, fiind greu accesibil mașinilor cu gardă joasă. Este obligatorie folosirea anvelopelor de iarnă și a lanțurilor.

Parcare: este suficientă.

Pârtii: în prezent, toate cele 8 pârtii (A 1, A 2, C 1, C 2, C 3, C 4, S 1, S 2) sunt funcționale. Întrucât a nins mult în ultimul timp, grosimea stratului de zăpadă măsoară mult peste 1 m grosime, fiind perfect pentru schi și snowboard. Pârtiile nu prezintă decât foarte puține denivelări. Predomină zăpada tip powder, râvnită mai ales de snowboarderi și amatorii de schi freeride.

Meteo: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Șureanu vor fi ninsori slabe la sfârșitul săptămânii. Cerul va fi parțial noros, iar vântul va sufla moderat la baza pârtiilor și cu putere pe cele mai înalte culmi, în zona telescaunului. Temperaturile vor fi destul de scăzute, încadrându-se între -14 grade și -2 grade Celsius, așadar condițiile meteo vor fi ideale pentru schi.

Servicii: asistenţă Salvamont; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centru de închirieri schiuri & snowboards în Luncile Prigoanei; centru de închirieri schiuri la baza pârtiei; trei restaurante de tip after-schi, aflate pe pârtii.

Atenționare specială: pentru a nu crea ambuteiaje, vă atenționăm că e absolut necesar să faceți acasă probe de montare a lanțurilor (pentru o montare cât mai rapidă, folosiți cricul din dotare).

Informații despre cazare: www.schisureanu.ro, www.luncile-prigoanei.ro, www.luncile-prigoanei.eu, www.valeasebesului.ro

Instalații de cablu: telescaunul și cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până duminică, între orele 09.30 – 16.30. Totuși, dacă vântul va depăși viteza de 60 km/oră, telescaunul va fi oprit din motive de siguranță.

Tarife pentru Domeniul Schiabil Șureanu

Tarife: adulţi / copii

Skipass 1 punct – 5 lei / 4 lei

Skipass 3 puncte – 15 lei / 10 lei

Skipass 6 puncte – 25 lei / 20 lei

Skipass 12 puncte – 45 lei / 35 lei

Skipass pentru o zi – 75 lei / adult şi 60 lei / copil

Teleschi Curmătura – 1 punct / urcare

Teleschi Șureanu – 1 punct / urcare

Telescaun Aușelu – 2 puncte / urcare

Arieşeni (stațiunea Vârtop)

Acces: stațiunea se află la granița dintre județele Alba și Bihor, la o altitudine de circa 1.200 m, aproape de șosea. În județul Alba, ruta este Alba Iulia – Câmpeni pe DN 74 A, apoi pe DN 75 ruta Vadu Moților – Albac – Scărișoara – Gârda de Sus – Arieșeni – Bubești – Vârtop. Distanță Alba Iulia – pârtii: 127 km. Durată: 2 h 30 min, incluzând popasuri.

Drum: este asfaltat în întregime, fiind accesibil oricărui tip de autovehicul.

Parcare: este suficientă.

Pârtii: în urma ninsorilor abundente, stratul de zăpadă de pe pârtiile Vârtop 1 și Vârtop 2 depășește 1 m, fiind suficient pentru practicarea sporturilor de iarnă. Ambele pârtii sunt bătătorite zilnic de către utilajele speciale. Atenție, însă, Vârtop 2 prezintă în partea superioară o mulțime de denivelări care pot crea dificultăți imprevizibile la coborâre, în special pentru începători.

Meteo: conform prognozelor meteo (www.accuweather.com), vineri va fi lapoviță și ninsoare. Sâmbătă și duminică, în schimb, va fi vreme foarte frumoasă, cu cer senin și temperaturi maxime de până la 2 grade Celsius. Vremea va fi, așadar, ideală schi și snowboard.

Servicii: asistenţă Salvamont; școală de schi la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor.

Atenționare specială: evitați să atingeți viteze mari la coborârea pe schiuri și snowboard, întrucât pârtiile prezintă denivelări și, astfel, pot avea loc coliziuni cu consecințe grave între schiori.

Informații despre cazare: www.cazare-arieseni.viaromania.eu, www.arieseni.info, www.parcapuseni.ro, www.arieseni-apuseni.ro

Instalații de cablu: cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până duminică, între orele 10.00 – 17.00. De asemenea, pârtiile sunt prevăzute cu instalație de nocturnă.

Tarife pentru pârtiile Vârtop 1 și Vârtop 2

Tarife teleschi Vârtop 1: adulţi / copii

1 urcare – 5 lei / 3 lei

Tarife teleschi Vârtop 2: adulţi / copii

1 urcare – 2 lei / 1 leu

Informații suplimentare: „Alba. Pagini de vacanță” (revista online de turism a Consiliului Județean Alba www.stiri.turismalba.ro).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate