Start Up Nation 2024. Antreprenorii IMM din România vor putea obține în acest an granturi printr-un nou program Startup Nation. Acesta va avea un buget de 400 de milioane de euro, din fonduri europene, aprobat de Comisia Europeană

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a transmis sâmbătă că o nouă etapă a Start Up Nation se va derula începând cu al doilea trimestru al acestui an.

Publicitate

„400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finanțare. O nouă etapă Start Up Nation (2024) începând cu al doilea trimestru al acestui an!

În urma negocierilor purtate cu Comisia Europeană am obtinut acordul finanțării din bani europeni a programului Start Up Nation - editia 2024, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Am atins în acest fel două obiective:

  1. Finanțarea Start Up Nation din bani europeni (obiectiv ratat de toate guvernările anterioare)
  2. Descentralizarea fondurilor alocate IMM-urilor către ministerul de resort, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului care trebuie să fie/să devină numărul unu în elaborarea de politici publice și finanțări pentru economie”, a transmis ministrul Adrian Câciu, într-o postare pe Facebook.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90