Connect with us
Advertisement

Eveniment

Statistică sumbră pe străzile din Alba: 41 de accidente grave, 4 persoane decedate și 39 de răniți grav, în 8 luni

politie noaptea

Publicat

În opt luni, pe străzile din județul Alba și-au pierdut viața patru persoane, în accidente rutiere. În total de la începutul anului 2022 și până în data de 30 august au fost 41 de accidente grave de circulație, 4 persoane decedate și 39 de persoane rănite grav. 

Comparativ  cu aceeași perioada a anului trecut au fost  înregistrate cu două mai puține accidente  grave  (-17,6%)  și  cu două mai  puține persoane  rănite grav  (-15,9%), numărul persoanelor decedate rămânând același (4), transmit reprezentații poliției din Alba, într-un comunicat de presă. 

Principalele cauze generatoare a accidentelor grave de circulație au fost viteza neadaptată la condițiile de drum (20%), neacordare prioritate vehicule (15%) și abaterile bicicliștilor (15%).

De asemenea printre principalele cauze generatoare de accidente grave de circulație au fost și circulația pe sens opus (10%), care s-a soldat cu decesul a două persoane și traversare neregulamentară a pietonilor (10%).

Accidentele produse pe fondul celor 5 cauze reprezintă 65 % din totalul accidentelor grave.

Totodată, cele cinci cauze menționate anterior au generat 75 %  din  totalul deceselor, 50 % reprezentând circulația pe sens opus și 25% neacordarea priorității de trecere vehiculelor.

Polițiștii fac apel la toți participanții la trafic să circule cu respectarea legii.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost desfășurate 462 de acțiuni, din care 102 pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, 25 pentru combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor, 17 pentru combaterea indisciplinei pietonale, 12 pentru combaterea neacordării priorității de trecere vehiculelor și 15 pentru combaterea abaterilor comise de bicicliști.

Astfel pentru nerespectarea regulilor OUG 195/2002 au fost aplicate 25.063 sancțiuni contravenționale din care 15.047 pentru nerespectarea regimului legal de viteză (186 pentru depășirea cu peste 50 kilometri/oră și 7 pentru depășirea cu 70 kilometri/oră a limitei maximă de viteză), 97 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 99 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 466 pentru indisciplina pietonilor și 328 pentru combaterea abaterilor săvârșite de bicicliști.

De asemenea, au fost reținute 1.153 de permise de conducere, dintre care 193 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 192 pentru consumul de alcool (contravenție), 97 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor și 99 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor.

La nivelul județului Alba au fost retrase 756 de certificare de înmatriculare.

De asemenea au fost constatate 360 de infracțiuni, din care 115 de conducere sub influența alcoolului, 48 de conducere fără permis, 43 de conducere cu permisul suspendat și 89 de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Acțiunile polițiștilor pentru siguranța rutieră vor continua, au precizat polițiștii din Alba într-un comunicat de presă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement