Connect with us
Advertisement

Actualitate

Statul român, al 4-lea producător de petrol şi gaze din Uniunea Europeană, ia mărunțiș din redevențe

Publicat

Sumă ridicolă obținută de statul român din redevențele pentru zestrea de resurse naturale: circa 272 mil. euro în 2017.

Calitatea de acţionar se dovedeşte a fi mult mai bănoasă pentru statul român decât administrarea unuia dintre cele mai vaste portofolii de resurse de petrol şi gaze la nivel european, astfel că în ultimii cinci ani valoarea dividendelor colectate a fost de două ori mai mare faţă de cea a redevenţelor încasate, scrie Ziarul Financiar.

„Valoarea redevenţei petro­liere datorate şi încasate pen­tru anul 2017 a fost de 798,21 mil. lei pentru producţia de gaze extrasă şi de 260 mil. lei pentru producţia de petrol extra­să”, se arată în datele trans­mise de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), gestionarul loacal al resurselor naturale.

Potrivit calculelor ZF, valoarea totală a redevenţelor pen­tru 2017 ar putea fi estimată la circa 1,2 mld. lei (circa 272 mil. euro).

„Primele cinci companii plătitoare de redevenţă petrolieră sunt OMV Petrom, Romgaz, Amromco Energy, Mazarine Energy România şi Stratum Energy România”, se mai arată în răspsunsurile furnizate de ANRM.

Circa 80% din dividende sunt generate de companiile din energie, iar dintre acestea cei mai „generoşi” finanţatori ai bugetului de stat sunt Hidroelectrica şi Romgaz, cele mai importante companii care au mai rămas în zestrea României, scrie ZF.

sursa: zf.ro, realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement