Connect with us
Publicitate

Eveniment

Statul român promite reîmpădurirea zonelor defrișate. Peste 2.500 de păduri vor fi plantate de la zero. Când va începe campania

Publicat

Ministerul Mediului spune că, începând cu această primăvară, va planta 2.500 de păduri de la zero si va reîmpăduri alte terenuri decimate de om sau natură. Campania „Românii plantează: o pădure cât o țară!” presupune o investitie de 300 de milioane de lei.

Situația pădurilor defrișate din România a ajuns la urechile oficialilor de la Bruxelles, iar Comisia Europeană a activat luna aceasta procedura de infringement. Ministerul spune ca pentru a compensa o parte din pierderi, va planta peste 2.500 de păduri de la zero, cele mai multe în județele Suceava – 360, Maramureș – 140 și Sibiu – 90. Puieții plantați în acest ani vor prelua rolul de pădure peste 20 de ani.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a prezentat joi, 20 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, planul celei mai mari campanii de împădurire din România, realizată în ultimul deceniu, numită „Românii plantează: o pădure cât o țară!”. Evenimentul s-a desfășurat la Pepiniera Cozieni (Pădurea Pustnicu), din cadrul Ocolului Silvic Brănești, Direcția Silvică Ilfov.

„Peste 1.100 de pepiniere ale Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA și sute de pepiniere ale ocoalelor silvice private sunt pregătite cu peste 50 de milioane de puieți pentru întregul program de anul acesta. Circa 33 de milioane dintre aceștia vor porni în următoarele zile spre cele 13.000 de șantiere active în campania de primăvară. Apoi, aceleași pepiniere vor livra alte aproape 20 de milioane de puieți în campania de toamnă. Statistic vorbind, dacă ar fi să facem o medie zilnică de puieți plantați în primăvară, aceasta ar fi de jumătate de milion de puieți pe zi”, a declarat ministrul Costel Alexe.

Cele 13.000 de șantiere de împădurire deschise în campania de primăvară sunt dispuse la nivel național, în toate județele țării. Numărul cel mai mare de puieți va ajunge în județele: Maramureș, Cluj, Suceava, Brașov, Sibiu, Harghita, Bistrița, Argeș și Vâlcea. Astfel, în fiecare dintre aceste județe intens exploatate forestier, cu păduri neregenerate natural, vor fi plantați între 1 milion și 6,6 milioane de puieți.

Cât privește numărul cel mai mare de șantiere de împădurire din cadrul campaniei, acestea sunt organizate în județele cu cele mai multe tăieri ilegale constatate: Maramureș (440 șantiere), Sibiu (1210 șantiere) și Bistrița (peste 600 șantiere).

Potrivit reprezentanților ministerului Mediului, în cadrul celei mai mari campanii de împădurire din ultimul deceniu vor fi plantate peste 2500 de păduri de la zero și completate alte 7000 de păduri tinere. Cele mai multe păduri plantate de la zero vor fi în județele: Suceava (360), Maramureș (140) și Sibiu (90). Totodată, campania cuprinde și începerea lucrărilor la centura verde a municipiului Oradea (65 ha), dar și la perdeaua de protecție a autostrăzii A2 din județul Constanța (24 ha).

În același timp, vor fi împădurite și terenurile degradate, de la nivelul unităților administrativ-teritoriale, identificate cu sprijinul ACOR, în baza unui protocol de colaborare semnat cu MMAP.

„Cei 50 de milioane de puieți vor fi completați de alte milioane, imediat după ce finalizăm identificarea terenurilor degradate. Acestea vor fi împădurite în toamna acestui an. Am semnat un protocol cu ACOR prin care primăriile din țară ne vor sprijini să avem această evidență care îi lipsește acum României. Deja, avem semnale din țară legate de sute de hectare de terenuri într-o astfel de situație. Cele mai mari suprafețe au fost identificate în județele Olt (200 ha), Galați (133 ha), Vaslui (165 ha), Tulcea (70 de ha)”, a mai spus ministrul Mediului, Costel ALEXE.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor dorește să-și alăture, în cadrul campaniei de împădurire din această primăvară, toate organizațiile neguvernamentale interesate, agenți economici, autorități publice locale și naționale, școli și voluntari care doresc să fie parte activă în acest demers.

„În cele mai multe șantiere vor planta oameni de specialitate: personalul silvic din ocoalele de stat și private alături de operatori specializați. În total vorbim de mii de oameni implicați. Vrem să-i avem pe români alături de noi! Pe cât mai mulți! Pentru ei am numit campania: Românii PLANTEAZĂ: O PĂDURE CÂT O ȚARĂ! Vrem ca ziua de 21 martie să fie ziua ROMÂNILOR CARE PLANTEAZĂ. În fiecare județ din țara asta vom avea până la 3 șantiere deschise celor care vor să dea o mână de ajutor într-o campanie cum nu a avut România vreodată. Le organizam de așa manieră încât să plantăm alături de români în weekend-uri”, a subliniat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Toți cei care doresc să se alăture campaniei sunt rugați să acceseze site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (aici).

sursa: mmediu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate