Connect with us
Advertisement

Eveniment

Stelian Nicolae, zis „Spanac”, rămâne cu pedeapsa de 30 de ani de închisoare. Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins contestaţia

Publicat

Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins albaiulianului Stelian Nicolae, cunoscut sub numele de „Spanac”, contestaţia cu privire la aplicarea legii mai favorabile. Bărbatul rămâne astfel cu condamnarea de 30 de ani închisoare – cea mai grea pedeapsă dată după 22 decembrie 1989 în România. 

Curtea de Apel Alba Iulia a judecat, vineri, contestaţia depusă de fostul antrenor de arte marțiale Stelian Nicolae (zis „Spanac”), pentru condamnarea la închisoare din 2011. Bărbatul a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru viol şi deţinere ilegală de materiale pornografice cu minori, într-un sistem informatic, plus o pedeapsă complementară ce prevede interzicerea unor drepturi timp de 10 ani. Reamintim că instanța a suspendat soluționarea din martie până la pronunțarea unei decizii cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept din noua legislaţie, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit Curţii de Apel Alba Iulia, pe rolul instanţei „s-a aflat soluţionarea contestaţiilor formulate de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi condamnatul Nicolae Nicolae Stelian împotriva sentinţei penale nr. 110/17.02.2014 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. 721/107/2014 privind sesizarea Comisiei de aplicare a legii penale mai favorabile constituită în Penitenciarul Aiud cu privire la condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 20/24.01.2011 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. 7710/107/2011.

Prin sentinţa penală nr.110/17.02.2014 Tribunalul Alba a admis în parte sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul HG 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud, în ceea ce îl priveşte pe condamnatul Nicolae Stelian şi a dispus reducerea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi aplicată inculpatului de la 5 la 10 ani. Pedeapsa principală de 30 de ani închisoare pe care o execută condamnatul a rămas nemodificată.

În urma soluţionării contestaţiilor formulate de condamnat şi DIICOT împotriva sentinţei penale nr.110/17.02.2014 Curtea de Apel Alba Iulia a decis respingerea contestaţiilor.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă, iar în urma verificării incidenţei aplicării legii penale mai favorabile condamnatul rămâne cu pedeapsa principală de 30 de ani închisoare cu executare şi cu pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea unor drepturi ce va fi aplicată după executarea pedepsei principale”.

Nicolae Stelian, zis „Spanac”, este condamnat pentru infracţiuni de viol în formă continuată şi pornografie cu minori. În calitatea sa de ajutor de antrenor al echipei de juniori de la Clubul de Fotbal Unirea Alba Iulia,  îi ademenea pe tineri în apartamentul său şi îi obliga să întreţină relaţii sexuale. Procurorii DIICOT au depus la dosar 80 de filme, preluate din calculatorul personal al lui Nicolae Stelian, ce redau scene de sex cu minori, 8 dintre aceştia, fotbalişti juniori la FC Unirea. Nicolae Stelian a fost acuzat că, în perioada 2009-2010, a întreţinut şi filmat scene de sex cu mai mulţi tineri, dintre care şi trei minori.

Potrivit hotărârii pronunţate de Tribunalul Alba în 24 ianuarie 2011 şi menţinute de Curtea de Apel Alba Iulia, „inculpatul Stelian Nicolae a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice la executarea pedepsei de 30 ani închisoare, la plata daunelor morale către părţile civile şi interzicerea pe o durată de 10 ani a următoarelor drepturi: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a desfăşura activitatea de antrenor sportiv la grupe de copii şi juniori sau orice altă activitate de acelaşi gen, dreptul de a fi tutore sau curator”.

Tribunalul a admis totodată acţiunile formulate de părţile civile şi a obligat inculpatul să plătească daune morale acestora, în valoare totală de 520.000 de lei.

Pedeapsa de 30 de ani închisoare, primită de Nicolae Stelian era, la data respectivă, cea mai mare din sistemul judiciar românesc.

“Prin hotărârea pronunţată de Tribunalul Alba în 24.01.2011 în urma judecării pe fond a acestei cauze inculpatul Stelian Nicolae a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice la executarea pedepsei de 30 ani închisoare, la plata daunelor morale către părţile civile şi interzicerea pe o durată de 10 ani a următoarelor drepturi: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a desfăşura activitatea de antrenor sportiv la grupe de copii şi juniori sau orice altă activitate de acelaşi gen, dreptul de a fi tutore sau curator.

Sentinţa penală nr. 20/24.01.2011 pronunţată de Tribunalul Alba în acest caz a rămas nemodificată prin decizia penală nr. 15/30.05.2011 a Curţii de Apel Alba Iulia în urma judecării apelului şi a devenit definitivă la data de 17.06.2011 prin nerecurare, în privinţa condamnatului Nicolae Nicolae Stelian”, se mai precizează în comunicatul Curţii de Apel Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement