Apa livrată la sfârșitul săptămânii la robinetele unor abonați din Alba Iulia, în zona Dealul Furcilor (Strada Izvorului, Crețulescu) a fost, pe scurt, tulbure. 

Un cititor Alba24, care locuiește în zonă, a transmis o serie de fotografii în care arată cum a încercat să își umple piscina cu apă de la furnizorul local Apa CTTA, plătită la preț de apă potabilă.

Publicitate

”Am spălat bine piscina înainte, apoi am dat drumul la apă, pentru a o umple. Atenție, nu era murdară înainte. După un timp, m-am uitat din nou la piscină, când era aproape plină. Apa era tulbure, extrem de murdară, ca într-o baltă. Bună de băut? Mai gândiți-vă. Bineînțeles că voi fi taxat la prețul de apă de izvor, că doar stăm pe Izvorului. Este deja nesimțire ce face acest operator” a transmis cititorul.

Publicitate

De adăugat ar mai fi doar că directorul SC Apa CTTA încasează o primă anuală de 80.000 de lei și un salariu de 16.000 de lei pe lună. Compania în subordinea Consiliului Județean Alba.