toaletare copaci Cum în fiecare primăvară se obişnuieşte toaletarea copacilor în majoritatea grădinilor, şi în Alba Iulia s-a dat startul tăierii crengilor uscate de la pomii din oraş. Miercuri dimineaţa, pe strada Gemina, în zona Caroline, angajaţii unei firme de specialitate s-au ocupat de această operaţiune. Iniţiativa a stârnit însă nemulţumirea unor locatari, care susţin că angajaţii firmei au exagerat cu tăierea crengilor uscate şi o consideră „defrişare”.

Publicitate

„E timpul să oprim defrişările în municipiul nostru!”, ne-a scris Dorina Conţan, preşedintele Asociaţiei 49 Gemina. Femeia spune că angajaţii firmei au tăiat crengi destul de groase, astfel că toaletarea pomilor de pe strada Gemina este considerată „defrişare”.

Locatarii au ieşit în faţa blocului şi au încercat să vorbească reprezentanţii firmei, pentru că au fost nemulţumiţi de felul în care ramurile uscate au fost tăiate. La faţa locului s-a prezentat şi un echipaj al Poliţiei Locale.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

„Nu este posibil să fie tăiate crengi atât de groase. Aici vorbim de defrişare, nu de toaletarea copacilor”, a mai precizat femeia.

Dacă surprindeţi situaţii sau evenimente pe care le consideraţi de interes pentru comunitate, aşteptăm informaţii şi imagini pe Ştirea Ta pe Alba24.ro.

FOTO: Daniel BLOSS