Connect with us
Advertisement

Actualitate

Știrea ta pe Alba24: Locuitorii de pe strada Zlatnei din Micești, nemulțumiți de lucrările de modernizare a drumului

Publicat

Locuitorii din Micești ne-au sesizat mai multe probleme legate de lucrările de amenajare a carosabilului pe  DN74 – strada Zlatnei. Lucrările presupun extinderea şi amenajarea reţelelor stradale, rigole şi canale subterane pentru utilităţi și  ridicarea nivelului trotuarului. Mizeria, praful și gălăgia sunt doar câteva din problemele reclamate  de locuitorii de pe strada Zlatnei.

Locuitorii din Miceşti, dar şi cei care tranzitează DN74 pentru a ajunge în Munţii Apuseni sunt puşi la încercare, de câteva luni bune, de  şantierul care parcă nu se mai termină. Oamenii se plâng că nu au acces în propriile gospodării şi, mai mult, când plouă torențial, apa  care ar fi trebuit să se scurgă în șanțuri se scurge în curțile lor, afectându-le locuințele.”S-a ridicat bordura, ne vine apa de pe alee în curte, de asta suntem nemulțumiți”, a declarat un localnic din Micești.

Nici de mașinile de mare tonaj nu au scăpat, aceștia spun că locuințele lor sunt zguduite atunci când trec TIR-urile cu lemne sau alte autocamioane.

 

[nggallery id=425]

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement