Connect with us
Publicitate

CÂMPENI

ȘTIREA TA: Polițiștii din Câmpeni au făcut fericită o fetiță din Bacău, aflată în vacanță la Arieșeni

Publicat

Doi polițiști de la Secția de Poliție din Câmpeni au făcut fericită o fetiță din Bacău, aflată în vacanță la Arieșeni.

Micuța și-a pierdut telefonul joi, în drum spre localitate. Având în vedere că dispozitivul era localizat cu ajutorul unei aplicații de către părinții fetiței, datele au fost puse imediat la dispoziția autorităților. Astfel, polițiștii au reușit să găsească cu rapiditate telefonul și să îl predea mai apoi familiei. 

Potrivit unui cititor Alba24, în data de 10 august, fiica unei familii din Bacău, aflată în vacanță la Arieșeni, a pierdut pe drumul spre localitate telefonul mobil. Imediat după ce s-a constatat lipsa telefonului, a fost apelat serviciul 112 pentru a se încerca recuperarea acestuia.

Șansa a fost că smartphone-ul era urmărit prin aplicația Family Link, astfel că părinții au putut preciza locația telefonului în timp real.

Din zona unei benzinării din Câmpeni unde ar fi fost pierdut dispozitivul, oamenii legii au ajuns tocmai în Bistra, unde au găsit telefonul în posesia unei persoane. Potrivit legii, găsitorul unui bun pierdut este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit.

Polițiștii au luat telefonul și l-au predat mai apoi familiei.

„Laurii îi poartă agent șef principal Dan D. și agent șef adjunct Călin L. din cadrul Secției 9 Politie Rurală Câmpeni, pentru profesionalismul și promptitudinea de care au dat dovadă în recuperarea device-ului pentru fetița de 8 ani marcată de altfel de eveniment. Mulțumim pe această cale eroilor noștri și țin să menționez din nou că ați șters lacrimile unui copil. Vă urăm mult succes în continuare și la mai multe misiuni reușite”, ne-a transmis cititorul Alba24.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax