Connect with us
Advertisement

Eveniment

ȘTIREA TA: Zonă din șanțurile Cetății Alba Carolina, lăsată de izbeliște. Corint a încercat fără succes să o dea înapoi Primăriei

Publicat

Zone de pe laturile sud-est și sud ale Cetății Alba Carolina, aflate din 2006 în administrarea Corint Hotel Medieval, sunt în prezent lăsate de izbeliște, neînglijite, cu iarba necosită și împânzită de gunoaie. 

Recent, firma omului de afaceri Daniel Sabău a solicitat Primăriei diminuarea cu peste 41.500 mp a patrimoniului ce face obiectul contractului de asociere din 2006, însă în ședința Consiliului Local din 30 mai a fost votată amânarea proiectului. 

Este vorba despre terenurile aflate în zona Șanțurilor Cetății, între piciorul podului de la Poarta a III-a și Bastionul Sf. Ștefan, pe Curtina ce leagă Bastionul Sf. Ștefan de Bastionul Trinitarienilor, pe șanțul de sud-vest la Ravelinul Francisc de Paola și pe contragarda ce leagă Ravelinul Francisc de Paola de Ravelinul Trinitarienilor.

Mai mulți cititori Alba24 au surprins pe imagini cum arată zonele din șanțurile Cetății Alba Carolina.

De asemenea, mai mulți cetățeni au publicat pe rețelele de socializare imagini cu zonele lăsate de izbeliște. Într-un răspuns, primarul Gabriel Pleșa a subliniat faptul că zonele respective nu se află în administrarea Primăriei, iar concesionarul nu le mai poate întreține. „Din păcate consilierii locali nu au aprobat preluarea lor! Noi nu putem interveni, cheltuind bani publici, până nu le preluăm”, a scris Gabriel Pleșa.

Cum a motivat SC Corint Hotel Medieval SRL solicitarea

Solicitarea de diminuare a patrimoniului cu 41.559 mp a venit din partea firmei, care, potrivit referatului de necesitate al hotărârii, a invocat mai multe motive, printre care impactul pandemiei de COVID, care a diminuat veniturile firmei „practic până la limita existenței economice”, costurile la utilități.

„Costurile enorme la utilități în anul 2022, ca rezultat al crizei energetice, a diminuat activitatea societății 6 luni. Veniturile din hotelărie și alimentație publică pe perioada timpului rece nu pot acoperi costurile la energia electrică și la gaz până la găsirea unei soluții de energie alternativă.

Astfel, din aceste motive temeinice, în lipsa realizării unor venituri planificate pe 12 luni într-un an calendaristic, SC Corint Hotel Medieval SRL suferă pierderi mari atât ca urmare a întreținerii constante a suprafețelor de teren intravilan, deosebit de mari în raport cu faptul că societatea asociată nu desfășoară și nici nu poate desfășura vreo activitate comercială care să acopere aceste costuri” se precizează în document.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Pamfil

    marți, 06.06.2023 at 12:34

    S-au vazut stapani pe 999 de ani la muls bani… dar si-au batut de intretinerea a ceea ce au primit. Acum cand e vorba sa intretina pe banii lor, se trag pe fese… Si cat de pompos ni se zicea acu’ cativa ani ca o sa traiasca tot orasul din… turism… in timp ce locuri de munca apareau la… Sebes si Ciugud.

  2. pilu

    marți, 06.06.2023 at 14:11

    Ce să faci dacă un primar bătrân şi fălos le-a făcut mendrele ăstora. Dacă era tot el, nu apăreau asemenea probleme, că le rezolva tacit în defavoarea Primăriei, cum obişnuia de fapt. Da ce mă, numai voi aţi avut pandemie, numai voi vreţi tot timpul câştig ? Eşti om de afaceri, descurcâ-te, cum fac şi altii. Nu-l slăbiţi, ştiţi voi mai multe la Primărie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement