Connect with us
Advertisement

Eveniment

STP Alba Iulia experimentează un dispozitiv pentru reducerea consumului de combustibil

Publicat

Reprezentanţii Societăţii de Transport Public Alba Iulia au comunicat că a fost începută o colaborare cu inventatorul Corneliu Birtok Băneasă, autorul unui filtru special de aer care reduce consumul de combustibil și mărește puterea motorului. Pe unul dintre autobuzele STP a fost montat experimental un asemenea filtru, constatându-se, după aproximativ două săptămâni, o reducere cu aproape 10% a consumului, fără a se înregistra alte efecte secundare.

Potrivit STP, intenţia este de extindere a experimentului și la celelalte tipuri de autobuze din dotare. Monitorizarea este încă în progres.

”A fost montat un filtru supraaspirant pe un autobuz  Guleryuz, cu motorizare MAN. Acest filtru este multifuncțional: pe lângă funcția principală de filtrare a aerului, acesta crește viteza aerului aspirat și scade rezistențele gazodinamice la înaintarea aerului. Rezultatul este o creștere a puterii motorului cu 8-9% care este obținută la 350-400 de ture mai puțin decât în cazul filtrului original. Adică, în cazul unei turații de 2600 rotații pe minut cu filtru supraaspirant rezultă aceeași putere ca la 3000 de rotații cu filtru clasic, rezultând astfel o economie de combustibil care poate ajunge până la 15%. Toate filtrele sunt marca AIR by Corneliu, 100% românească și sunt produse de mine”, a declarat Corneliu Birtok Băneasă.

Bazele colaborării cu inventatorul român s-au pus la Târgul ALEA 2011, desfășurat la Alba Iulia, unde acesta și-a expus filtrele cu care a impresionat juriile unor saloane mondiale de inventică.

Corneliu Birtok Băneasă este deținătorul premiului WIPO (Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală – GENEVA) “Cel Mai Bun Inventator” acordat în cadrul Salonului Internațional de Invenții și Investiții de la Moscova,  în septembrie 2010, o distincție care se acordă o singură dată în viață unui inventator.

Prin reducerea consumului, filtrul inventat de Corneliu Birtok Băneasă ajută și la reducerea poluării – un aspect foarte important pentru STP Alba, care a investit în ultimii ani în autobuze Euro 5. Majoritatea celor 86 de autobuze din dotarea STP sunt  mai noi de cinci ani, au aer condiționat și sisteme de încălzire suplimentară și generează un impact redus asupra mediului.

Corneliu Birtok-Băneasa este din Deva, absolvent al Facultăţii de Inginerie din Hunedoara şi premiat cu medalia de aur la ediţia din 2010 a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva. Dispozitiv dinamic de transfer al aerului inventat de el permite o creştere a randamentului motoarelor cu ardere internă, utilizabil în industria auto şi asigură o mai bună răcire a motorului concomitent cu reducerea consumului de carburanţi şi a emisiilor poluante. Invenţia sa a mai fost premiată cu aur la Salonul Internaţional “Inventika” 2009 şi cu premiul special al Asociaţiei Naţionale a Inventatorilor din Polonia, dar şi cu medalia de argint a Salonului Internaţional “Eureka Bruxelles” 2009.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement