Connect with us
Advertisement

Actualitate

Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, 2015-2019, adoptată de Guvern. Măsurile aprobate

Publicat

detinuti locuri de munca1 Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, 2015-2019. Aceasta cuprinde măsuri privind dezvoltarea infrastructurii, programelor de reintegrare socială, asistență psihologică și socială, parteneriate.

Hotărârea de Guvern adoptată creează cadrul instituțional necesar reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, punând accentul pe rolul activ pe care trebuie să-l dobândească factorii instituționali și comunitari, transmite Guvernul, într-un comunicat de presă.

Prin aplicarea Strategiei, se estimează diminuarea recidivei după închisoare de la 40% la 30%, diminuarea costurilor cu anchetarea, judecarea, condamnarea și executarea pedepselor pentru circa 1.000 de persoane, prevenirea unui număr de aproape 1.000 de infracțiuni patrimoniale și contra persoanei, aducerea în câmpul muncii a aproape 1.000 de recidiviști. Cheltuielile estimate pentru implementarea Strategiei se ridică la circa 306 milioane lei, eșalonate pe cinci ani, respectiv 2015-2019.

Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene și din bugetul național, fiind incluse sume în bugetele Ministerelor Justiției, Educației, Muncii, Sănătății, Afacerilor Interne, autorităților locale.

Noua abordare este, astfel, deopotrivă orientată către persoana privată de libertate și către instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale care trebuie să inițieze, încă din perioada de detenție, demersurile de incluziune socială.

Instrumentul prin care se asigură implementarea Strategiei este Planul Național de Implementare, care conține obiectivele strategice, obiectivele specifice, activitățile, termenele, responsabilii, resursele și indicatorii de rezultat. Monitorizarea și raportarea implementării Strategiei se realizează de către Comisia Interministerială, în baza Planului Național de Implementare. Atingerea obiectivelor stabilite se reflectă în Raportul anual de monitorizare.

Strategia pornește de la o serie de studii, rapoarte și cercetări care evidențiază, printre altele: insuficiența resurselor materiale și financiare alocate pentru procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate și a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate; insuficienta adaptare a cadrului normativ la nevoile procesului de reintegrare socială; absența unor politici de reintegrare socio-profesională coerente; existența prejudecăților și a stereotipurilor.

Obiectivele strategice avute în vedere, în acest context, sunt:

Dezvoltarea capacității instituționale și interinstituționale în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate și a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate. În cadrul acestui obiectiv se vor urmări: formarea personalului cu atribuții în domeniul reintegrării sociale, dezvoltarea infrastructurii instituționale și interinstituționale, analizarea, modificarea și completarea cadrului normativ pentru asigurarea continuității serviciilor acordate persoanelor private de libertate, elaborarea și implementarea unor proceduri interinstituționale pentru procesul de reintegrare socială

Dezvoltarea programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială din perioada detenției și informarea opiniei publice.

Facilitarea asistenței post-detenție la nivel sistemic. În cadrul acestui obiectiv se vor urmări: dezvoltarea și consolidarea de parteneriate între instituțiile și autoritățile publice, asociațiile și organizațiile neguvernamentale și comunitățile locale în vederea facilitării reintegrării sociale, asigurarea continuității intervenției destinate persoanelor care au executat pedepse în perioada post-detenție, analizarea, modificarea și completarea cadrului normativ referitor la întreprinderile sociale, la centrele de incluziune socială.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement