Connect with us
Advertisement

Eveniment

Teodor Baconschi, la Alba Iulia. Strategii portocalii pentru alegerile din 2012

Publicat

„Fiţi optimişti şi harnici, ca şi până acum, iar, dacă facem cu toţii asta, viitorul PD-L este foarte bun”. Acesta a fost mesajul transmis, miercuri, de ministrul de externe Teodor Baconschi, primarilor şi directorilor democrat-liberali, prezenţi în număr mare în sala de conferinţe a Hotelului Medieval de la Traseul Celor Trei Fortificaţii. Conferinţa ce a avut ca obiectiv discutarea „doctrinei populare de dreapta” a oferit aleşilor PD-L ocazia de a-şi expune pe tapet planurile de guvernare, dar şi problemele cu care se confruntă fiecare la nivel local.

În contextul actual, în care încrederea populaţiei în măsurile propuse de Partidul Democrat Liberal a fost puternic zdruncinată, Teodor Baconschi este de părere că singura soluţie o reprezintă dezvoltarea comunicării între organizaţiile locale şi cea de centru. Afirmaţia ministrului de externe a fost susţinută cu convingere şi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Sorin Bumb: „Este lipsă de comunicare între toate structurile politice, dar şi între preşedinte şi popor. Trebuie să găsim o formulă pentru a putea reveni la un echilibru”, a declarat acesta.

Mihai Baco a luat şi el cuvântul în cadrul conferinţei: „Este greu să îi explici unui om care câştigă 5-6 milioane pe lună că încă o duce bine. Noi suntem cei judecaţi de popor, că suntem partidul sub a cărui conducere ei o duc rău”.

Ministrul de externe, Teodor Baconschi a declarat jurnaliştilor că principalul obiectiv al PD-L în ceea ce priveşte alegerile din 2012 este recâştigarea bugetarilor afectaţi de reducerile salariale din anul acesta, dar şi orientarea înspre clasa de mijloc: „Trebuie să convingem clasa de mijloc, adică pe cei care au rate la bancă, conduc o maşină şi au copii la facultate că încă mai merită să rămână în România. Nu vreau să fim nevoiţi să le spunem copiilor noştri că destinul lor este ca, imediat ce îşi termină studiile, să nu se mai întoarcă vreodată în ţară. Clasa de mijloc este formată din toţi aceşti oameni, pe picioarele lor, care au nevoie să vadă în PD-L partidul care îi protejează şi le garantează un mediu în care ei să se poată dezvolta”, a completat Teodor Baconschi.

Ministrul de externe a venit la Alba Iulia însoţit de Teodor Paleologu, Adrian Papahagi şi consilierul prezidenţial Cătălin Avramescu. Întrebat public dacă se gândeşte să candideze pentru următoarele alegeri prezidenţiale, ministrul de externe a declarat: „Este prea devreme să vorbesc despre asta. Înainte avem alte aspecte pe care trebuie să le rezolvăm”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement