Educație
Studenții UAB pot să își înceapă cariera în cadrul Bosch Automotive Blaj. Bursă de 1.800 de lei și noi oportunități. CERINȚE
Partener constant al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, după recent finalizatele activități din cadrul „Bosch Academy”, compania Bosch Automotive Blaj continuă seria proiectelor orientate spre susținerea performanței studenților albaiulieni, de această dată printr-o importantă bursă (în cuantum de 1.800 lei net) care oferă oportunitatea de a desfășura practica 1 zi/săptămână în timpul semestrului, de a avea un loc de muncă pe perioada vacanței de vară de 6 ore/zi (5 zile/săptămână) și de a încheia un contract de muncă pe perioadă nedeterminată la finalul stagiului.
Concursul pentru obținerea bursei se adresează studenților Facultății de Științe Exacte și Inginerești și celor ai Facultății de Științe Economice din cadrul UAB.
Studenții pot aplica până pe data de 23 iulie 2021, completând formularul de AICI.
Cerințe pentru înscriere:
- calitatea de student al Facultății de Științe Exacte sau al Facultății de Științe Economice, în cel puțin al II-lea an de studiu;
- cunoștințe de nivel mediu de limba engleză;
- media generală a anului de studiu anterior de minimum 8(opt) și menținerea acestei medii pe tot parcursul stagiului.
Studenții UAB pot, așadar, să-și înceapă acum cariera smart în cadrul companiei Bosch Automotive Blaj, pregătindu-se, încă din timpul facultății, pentru un viitor job de succes.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News