Connect with us
Advertisement

Actualitate

STUDIU: Afacerile vor creşte anul acesta, susţinute de investiţii şi angajări. Care sunt cele mai norocoase domenii

Publicat

afaceriLiderii de business din România se declară încrezători în evoluţia din acest an a afacerilor pe care le conduc. Majoritatea dintre aceștia anticipează creşterea afacerilor şi profitului, susţinută totodată prin investiţii şi extinderi de personal, conform studiului ”O nouă viziune a creșterii”, realizat de EY România.

Studiul ”O nouă viziune a creşterii”, realizat de EY România, arată că 90% dintre liderii de business din România sunt încrezători în creşterea afacerilor lor în acest an, în timp ce doar 6% se așteaptă la scăderea cifrei de afaceri, iar 4% la o stagnare. Dintre cei care mizează pe creștere, 48% estimează o evoluție semnificativ pozitivă în 2015 (creștere de peste 10%).

Estimările privind creşterea profitului sunt, de asemenea, pozitive, doar 13% dintre companii așteptându-se la o stagnare sau o scădere a profitabilității în 2015.

Această tendință va fi susținută în mare măsură prin investiții, având în vedere că 76% dintre respondenți afirmă că vor crește investițiile în 2015. Acestea se vor concentra în zona de lansări de noi produse și servicii, cea de marketing și vânzări și în extinderea în noi piețe de desfacere, arată concluziile studiului „O nouă viziune a creşterii”, publicat astăzi de EY România. Majoritar (53%), aceste investiții vor fi finanțate prin credite bancare, urmate de injecții de capital (18%).

Studiul EY are la bază răspunsurile a 202 executivi de top şi analizează percepţia acestora în privinţa perspectivelor mediului de afaceri din România în 2015. 22% dintre respondenți provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 50 de milioane EUR, 30% din companii cu cifră de afaceri între 10-50 milioane EUR, 23% cu cifra de afaceri între 1-10 milioane EUR și 25% sub 1 milion de EUR cifră de afaceri. 88% dintre aceste companii desfășoară activități de tip business-to-business. Executivii au răspuns chestionarului EY România în perioada 10 – 16 februarie 2015.

„Creșterea competitivității prin inovație și cercetare, creșterea brand-ului și digitalizarea trebuie să se regăsească pe agenda de business și în bugetele de investiții în 2015. De asemenea, accesul la finanțare, abilitatea de a diversifica sursele de finanțare și optimizarea costului finanțării au devenit într-o mai mare măsură avantaje competitive, ca urmare, orice strategie de business va trebui să le aibă în vedere în acest an”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

Salariile cresc, la fel și numărul de angajați

Evoluțiile pozitive estimate pentru cifra de afaceri și profitabilitate vor fi susținute și prin creșterea numărului de angajați. În timp ce 36% dintre angajatori se așteaptă la o creștere modestă (sub 5%), peste 35% afirmă că vor crește numărul angajaților între 5-30% sau peste.

87% dintre companii vor crește salariile, dar aproape jumătate dintre respondenți nu estimează o creștere mai mare de 5%. Totuși, 38% au bugetat pentru 2015 o creștere a salariilor propriilor angajați între 5-20% sau chiar mai mult. Companiile din IT și servicii estimează cele mai mari rate de creștere a salariilor în anul curent.

IT-ul – industria cu perspectivele cele mai mari de creștere

Respondenții din industria IT sunt foarte încrezători în perspectivele sectorului în care activează într-o măsură covârșitoare (78%). Alți executivi optimiști peste media economiei provin din industria producătoare și servicii.

Cererea revine ca motor al creșterii

După depășirea crizei, revenirea creșterii a fost timidă. În 2015 însă, cererea va redeveni motorul creșterii business-urilor românești, conform răspunsurilor oferite în cadrul studiului “O nouă viziune a creșterii”. Astfel, 66% dintre executivi se așteaptă la o creștere a cererii pentru produsele și serviciile companiei lor în 2015, în timp ce 32% estimează o stagnare și doar 2% o tendință negativă. Evoluțiile cele mai bune le așteaptă executivii din IT, transporturi, real estate și servicii, în timp ce evoluții negative sunt estimate în industria editorială, se pricizează în studiul realizat.

Costurile reduse rămân cel mai important avantaj competitiv

41% dintre oamenii de afaceri consideră costurile reduse cel mai important avantaj competitiv al concurenței. De asemenea, reducerea costurilor este primul răspuns luat în calcul de executivi la condițiile de piață.

Reducerea costurilor este încă sus pe agenda oamenilor de afaceri, deși, în același timp, recunosc importanța mare a inovației în succesul companiei pe care o conduc, 60% dintre ei afirmând că inovația are un impact mare și foarte mare în această privință.

Deși 78% dintre respondenți consideră că succesul companiei este în măsură mare și foarte mare dependent de nivelul de pregătire al angajaților, doar 5% dintre ei au recurs la atragerea în companie a unor angajați valoroși în 2014, ca răspuns la condițiile din piața în care activa compania.

Satisfacţia clienţilor defineşte succesul pe piaţa locală

Referindu-se la factorii care definesc succesul pe piaţa locală în 2015, cei mai importanţi trei indicatori rămân: rezultatele financiare, satisfacţia clienţilor şi cota de piaţă, cu precizarea că satisfacția clienților a detronat în importanță indicatorii financiari, fiind în acest an cel mai importat element al succesului unei companii. Alături de aceşti factori, 41% dintre liderii de business menţionează notorietatea mărcii (brand awareness), faţă de 39% în anul trecut.

Despre studiul “O nouă viziune a creşterii”

Studiul EY România privind percepţia mediului românesc de afaceri în 2015 are la bază un chestionar care analizează percepţiile a 202 executivi de top provenind din organizaţii ce operează la nivel local, în diverse industrii. 22% dintre respondenți provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 50 de milioane EUR, 30% din companii cu cifră de afaceri între 10-50 milioane EUR, 23% cu cifra de afaceri între 1-10 milioane EUR și 25% sub 1 milion de EUR cifră de afaceri. 88% dintre aceste companii desfășoară activități de tip business-to-business.

Executivii au răspuns chestionarului EY România în perioada 10 – 16 februarie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement