Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

STUDIU: Anii ”câineşti” reprezintă un mit. Ce vârstă au de fapt câinii de 3 ani și cum îmbătrânesc ei

Publicat


Teoria potrivit căreia un „an câinesc” reprezintă echivalentul a şapte ani umani este un mit, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea California din Los Angeles, informează Press Association.

De asemenea, cercetătorii americani afirmă că exemplarele canine de doi ani sunt deja animale de vârstă mijlocie, deşi câinii au tendinţa de a îmbătrâni mai încet decât oamenii în a doua jumătate a vieţii lor.

Atunci când ajung la vârsta de trei ani, câinii s-ar apropia de fapt de echivalentul unei persoane care are 50 de ani, potrivit acestui studiu.

Pentru a analiza modul în care câinii îmbătrânesc, cercetătorii americani au studiat metilarea ADN-ului în cadrul unui grup de 104 de câini din rasa labrador, cu vârste cuprinse între patru săptămâni şi 16 ani.

ADN-ul conţine markeri care se modifică de-a lungul timpului odată cu maturizarea celulelor, fapt care le-a permis oamenilor de ştiinţă să identifice vârstele biologice ale animalelor.

După ce au analizat rezultatele oferite de aceste teste realizate pe câini, cercetătorii le-au comparat cu cele provenite dintr-un studiu realizat pe 300 de oameni.

La vârsta de doi ani, ADN-ul câinilor labrador era echivalent cu cel al oamenilor aflaţi în jurul vârstei de 40 de ani, nu în jurul vârstei de 14 ani, aşa cum sugera până acum o formulă tradiţională de calcul a „anilor câineşti”.

Totuşi, procesul de îmbătrânire încetineşte după acea vârstă în cazul câinilor, iar experţii americani au descoperit că exemplarele de labrador în vârstă de 10 ani aveau o vârstă biologică echivalentă cu aceea a unui om de 68 de ani.

Această descoperire consolidează o formulă mai veche de calcul a vârstelor câinilor, dezvoltată pe baza presupunerii că majoritatea exemplarelor canine trăiesc în general până la vârsta de 10 ani, în timp ce oamenii trăiesc în general până în jurul vârstei de 70 de ani.

„Speranţa de viaţă estimată a câinilor din specia labrador retriever, 12 ani, este astfel transpusă în mod corect în speranţa generală de viaţă a oamenilor, 70 de ani”, au declarat autorii studiului.

În schimb, în cazul puilor de câini, cercetătorii au observat că există similarităţi între aceste patrupede şi oameni, deoarece metilarea ADN-ului exemplarelor în vârstă de opt săptămâni s-a dovedit a fi comparabilă cu procesul similar înregistrat în cazul bebeluşilor umani în vârstă de nouă luni.

Sursă: Digi24.ro


TOP articole in ultimele zile


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Orban: Cei 50 de copii și profesori din Alba care se întorc în țară din Italia nu vor fi puși în carantină

Publicat

Premierul Ludovic Orban a anunţat, duminică, că cei 45 de copii din Alba care se întorc în ţară din Italia nu vor intra în carantină 14 zile, deoarece nu vin din zonele cu focar de coronavirus. Părinţii vor fi rugaţi, însă, să ţină copiii acasă pentru cel puţin şapte zile. Citește și UPDATE: Autocar cu […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

ISU Alba, pregătit să intervină în zonele din județ aflate sub COD ROȘU și PORTOCALIU de viscol. SFATURI pentru cetățeni

Publicat

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba a fost activată grupa operativă iar două treimi din efective sunt pregătite în orice moment pentru a intervenii dacă este nevoie. Reamintim faptul că județul Alba se află sub COD PORTOCALIU de vânt si vijelii pe întreg teritoriul, începând de duminică, ora 18:00 până […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: INCENDIU la o casă din Săliștea. Interiorul unei camere, cuprins de flăcări. Pompierii au intervenit cu două autospeciale

Publicat

Un incendiu a izbucnit duminică după-amiaza, la o casă aflată în localitatea Săliștea. Potrivit ISU Alba, Detașamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în Săliștea. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2. Incendiul […]

Citește mai departe
Publicitate

EDUCAȚIE

UPDATE: Autocar cu elevi din Alba, așteptat la frontieră. Copiii se întorc din Italia, dintr-o zonă afectată de coronavirus

Publicat

Circa 50 de elevi și profesori însoțitori de la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia au părăsit în grabă duminică dimineața regiunea italiană Veneto-Italia, una dintre zonele afectate de epidemia de coronavirus. Toți participanții la excursie se simt bine, nu prezintă simptome febrile, însă potrivit dispozițiilor în vigoare vor fi plasați în carantină […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate