Connect with us
Advertisement

Actualitate

STUDIU: Comportamentul farmaciștilor, prețurile mici și proximitatea sunt factori decisivi în alegerea unei farmacii

Publicat

farmacie3 Factori decizivi în ceea ce privește alegerea unei farmacii în România sunt comportamentul farmaciștilor, prețurile mici și proximitatea, se arată într-un studiu realizat de Exact Cercetare și Consultanță în luna iulie.

Conform studiului calitativ, medicul specialist reprezintă principala sursă de informare atunci când vine vorba despre medicamentele destinate tratării unor afecțiuni grave. În cazul celor ușoare — răceli, migrene, experiența anterioară avută cu produsul este cea care primează.

Farmacistul reprezintă o altă sursă de informare, relevă studiul, sfatul acestuia contând atât în situația unor afecțiuni ușoare, cât și puțin mai grave, ce necesită antibiotic. De multe ori, acestuia îi este cerută părerea chiar și atunci când pacienții dețin rețetă, în încercarea de a găsi alternative mai ieftine, arată cercetarea realizată de Exact Cercetare și Consultanță.

În plus, sfaturile venite din partea persoanelor apropiate (rude, prieteni, cunoștințe) sunt de asemenea importante, mai ales pentru afecțiunile mai ușoare, care necesită o rezolvare rapidă.

„În majoritatea cazurilor, preferințele pentru anumite farmacii sunt generate de modul în care acestea reușesc să răspundă nevoilor și cerințelor clienților. Vorbim, pe de o parte, de factori emoționali (comportamentul farmaciștilor și atenția sporită vizavi de nevoile clientului), iar, pe de alta, de factori raționali (prețuri mici, aprovizionare, proximitate etc)”, declară Irina Rainer, Qualitative Research Manager în cadrul Exact Cercetare și Consultanță.

În viziunea participanților la studiu, cel mai important factor de decizie este reprezentat de proximitate. Personalul reușește, de asemenea, să fidelizeze clienții dacă tratează cu atenție problemele acestora și găsește soluții.

Notorietatea farmaciilor este și ea amintită, în cazul lanțurilor cu renume pe piață fiind apreciate promoțiile, gama diversificată de produse și existența la raft a consilierilor, indică studiul citat.

Prețul este și el important, mai ales în cazul medicamentelor cu prețuri foarte ridicate, în situația unor rețete ce conțin multe medicamente ori atunci când clientul vine cu o listă lungă de produse necesare.

Potrivit studiului, farmacia ideală ar trebui să fie una care onorează comenzi online, are un motor de căutare pe site-ul propriu, are farmaciști „înțelegători”, solicită rețete doar pentru antibioticele foarte puternice și are case de marcat separat pentru medicamente și produse cosmetice.

Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare și Consultanță prin intermediul a patru mini focus grupuri și 10 interviuri în profunzime. La focus grupuri au participat femei și bărbați, cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani, iar la interviuri farmaciști activând în cadrul lanțurilor farmaceutice. Mini focus grupurile au avut loc în București, în perioada 6-7 iulie, iar interviurile, în intervalul 1-5 iulie.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement