Connect with us
Publicitate

Actualitate

STUDIU: În 2014, românii sunt la fel de pesimişti ca în 2013 în ceea ce priveşte redresarea economiei şi veniturile

Publicat

Românii sunt la fel de pesimişti ca în 2013 în ceea ce priveşte redresarea economiei şi veniturile în acest an, doar dorinţa de cumpărare fiind în uşoară creştere, potrivit indicatorilor GfK de la sfârşitul primul trimestru.

„În ansamblu, sentimentele consumatorilor s-au schimbat prea puţin la începutul lui 2014. Nivelul scăzut care a persistat pe parcursul celei mai mari părţi a anului trecut a continuat să domine şi în primul trimestru”, se arată în sondajul GfK Climatul de consum Europa efectuat în 14 state europene.

Astfel, aşteptările privind starea economiei se situează în prezent la -17,2 puncte, faţă de -14 puncte în decembrie şi -13,6 puncte în urmă cu un an. Totodată, aşteptările privind venitul prezintă o imagine similară, indicatorul situându-se în prezent la -8,2 puncte. Este vorba de o îmbunătăţire minimă, de 0,7 puncte, faţă de decembrie, în timp ce, în martie 2013, indicatorul se situa la un nivel mai bun, de -5,4 puncte.

Dorinţa de cumpărare se situează în prezent la -13,8 puncte, ceea ce reprezintă o uşoară creştere, de 1,7 puncte, comparativ cu decembrie. Cu un an în urmă, cifra se situa la -18,3 puncte.

Potrivit GfK, economia din statele UE reîncepe să crească, iar consumatorii speră ca în acest an criza economică să ia într-un final sfârşit.

„Indicele climatului de consum pentru UE reflectă clar această tendinţă, câştigând 0,8 puncte în primul trimestru al lui 2014. În prezent el se situează la 8,4 puncte. Optimismul care a pus acum stăpânire pe mulţi consumatori europeni este ca urmare pe deplin justificat. În aproape toate ţările reprezentate aici, indicatorii legaţi de aşteptările privind starea economiei şi veniturile, precum şi dorinţa de cumpărare, prezintă tendinţe ascendente”, se arată în raport.

În majoritatea ţărilor UE acoperite, PIB a crescut atât comparativ cu trimestrul precedent, cât şi comparativ cu anul precedent. Numai ţările lovite de criză, Grecia şi Italia, au raportat o nouă micşorare a PIB, comparativ cu trimestrul precedent de la finele lui 2013. În Italia, economia s-a redresat din nou uşor în trimestrul al patrulea, înregistrând o creştere de 0,1 procente comparativ cu anul precedent.

„Germenii redresării continuă să rămână extrem de fragili însă, trebuind încă să fie depăşite tot felul de incertitudini. Franţa şi Italia doresc să renunţe la măsurile de austeritate sistematice şi să înceapă să facă alte datorii pentru a ajuta economia să îşi revină prin investiţii mai mari. Rămâne de văzut ce fel de impact va avea acest lucru asupra rating-ului de credit de pe pieţele financiare şi din compactul fiscal european. Un alt risc îl constituie inflaţia scăzută”, potrivit GfK.

Rezultatele sondajului GfK Climatul de consum Europa au la bază un studiu asupra consumatorilor realizat, la comanda Comisiei Europene, în ţările Uniunii Europene. Sunt chestionate lunar aproximativ 40.000 de persoane, reprezentând populaţia adultă din 28 de ţări UE.

Sursa: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate