Connect with us
Advertisement

Actualitate

Studiu IRES despre credinţa la români: Câţi spun că se roagă, se spovedesc, merg la biserică şi donează bani

Publicat

credinciosi catedrala 2015 Aproape 80% dintre români chestionaţi într-un studiu IRES spun că religia înseamnă adevăr, în timp ce alți 17% nu sunt de acord cu această idée. Studiul a privit percepțiile populației asupra religiei și comportamentul religios. De asemenea, 69% dintre participanți se roagă cel puțin o dată pe zi, 45% dintre cei chestionați participă cel puțin o dată pe lună la slujbe sau alte evenimente religioase, 70% dintre cei chestionați plătesc o cotizație anuală către biserica sau parohia căreia îi sunt arondați, iar peste trei sferturi (77%) susțin că fac donații atunci când merg la biserică.

În ceea ce privește percepția și raportarea românilor la religie și Biserică, studiul relevă că 77% dintre cei chestionați sunt de acord cu ideea conform căreia religia înseamnă adevăr (77%), în timp ce alți 17% nu sunt de acord cu această idee.

„Pentru 89% dintre cei chestionați religia a fost considerată importantă în familia lor, în perioada copilăriei; aproape trei sferturi dintre respondenți (72%) îl consideră pe Dumnezeu foarte important în viața lor, în timp ce alți 22% declară că este important; în ceea ce privește rolul Bisericii, 86% sunt de acord că Biserica oferă răspunsuri pentru nevoile spirituale ale oamenilor, 76% cred că aceasta oferă răspunsuri pentru problemele morale, 72% pentru problemele din viața de familie, 61% pentru problemele tinerilor, iar 59% pentru problemele sociale”, indică IRES.

Conform studiului, 69% dintre participanți se roagă cel puțin o dată pe zi, 27% de mai multe ori pe zi, iar 42% o dată pe zi. 13% au acest obicei de câteva ori pe săptămână, în timp ce 6% de câteva ori pe lună, iar restul mai rar. 3% dintre respondenți spun că au acest obicei. 83% dintre respondenți spun că rugăciunea i-a ajutat de-a lungul vieții în mare și în foarte mare măsură.

Totodată, mai mult de jumătate dintre respondenții creștini susțin că obișnuiesc să se spovedească, jumătate dintre aceștia (51%) de câteva ori pe an, iar un sfert o singură dată pe an. 8% recurg la spovedanie mai rar de o dată la zece ani. 1% spun că se spovedesc în fiecare săptămână, iar 3% susțin că fac acest lucru o dată pe lună, indică IRES.

Trecerea la o altă religie este un fenomen izolat în România, doar 4% dintre participanții la studiu declarând că și-au schimbat, de-a lungul timpului, confesiunea, mai relevă cercetarea.

Participarea la evenimentele religioase este ridicată în România, 45% dintre cei chestionați participă cel puțin o dată pe lună la slujbe sau alte evenimente religioase, 31% de câteva ori pe an, 5% cel mult o dată pe an, 13% mai rar decât o dată pe an. Doar 5% dintre respondenți spun că nu merg niciodată la slujbe sau alte evenimente religioase, precizează sursa citată.

70% dintre cei chestionați plătesc o cotizație anuală către biserica/parohia căreia îi sunt arondați, iar peste trei sferturi (77%) susțin că fac donații atunci când merg la biserică, iar sumele variază de la sub 50 de lei (25%) până la peste 200 de lei (11%).

Potrivit cercetării IRES, cei mai mulți români (96%) cred în Dumnezeu, 89% cred că există suflet, 89% cred în păcat, 85% cred în Îngeri, 75% cred în Rai, 66% cred în Diavol, 66% cred în Iad, iar 64% cred în viața de după moarte. În același timp însă, 63% dintre cei chestionați consideră că un politician care nu crede în Dumnezeu nu este potrivit pentru a ocupa o funcție publică.

Participarea la pelerinaje

Adormirea Maicii Domnului (15 august) și Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie) reprezintă ocaziile în care cei mai mulți români merg în pelerinaje.

Mai mult de un sfert dintre participanții la studiul IRES (26%) susțin că au fost cel puțin o dată într-un pelerinaj, iar 21% dintre ei de mai multe ori.

Mormântul părintelui Arsenie Boca (Prislop) (21%), mănăstirile din Moldova (18%) și Mănăstirea Nicula (județul Cluj) sunt locurile de pelerinaj în care au fost până acum cei mai mulți dintre cei chestionați, arată cercetarea.

Conform acestuia, 44% dintre cei care merg în pelerinaje fac acest lucru cu ocazia unor sărbători religioase. Pe lângă sărbătorile închinate Fecioarei Maria, românii mai merg în pelerinaje și de Paște, de Sărbătoarea Sfintei Parascheva, de Crăciun sau cu ocazia hramurilor bisericilor sau mănăstirilor. 83% dintre respondenții care au fost cel puțin într-un pelerinaj susțin că intenționează să facă acest lucru și în viitor, printre destinațiile pe care și le doresc numărându-se mormântul lui Arsenie Boca — Prislop (18%), mănăstirile din Moldova (15%), Ierusalim/Israel (11%), precizează sursa citată.

Studiul IRES a fost realizat pe un eșantion multistratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național, de 1.001 indivizi de 18 ani și peste. Eroare maximă tolerată de plus/minus 3,1%. Interviurile s-au desfășurat prin metoda CATI, în zilele de 13 și 14 august 2015.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement