Connect with us
Advertisement

Eveniment

Studiu: Microplastic găsit pentru prima dată în carnea și laptele animalelor crescute la fermă. Ce spun cercetătorii

Publicat

Oamenii de știință au detectat în premieră contaminarea cărnii de vită și de porc cu microplastic, care a fost descoperit și în sângele animalelor crescute în ferme, potrivit The Guardian.

Cercetătorii de la Vrije Universiteit Amsterdam (VUA) din Olanda au anunțat descoperirea particulelor de plastic în trei sferturi din produsele din carne și lapte testate și în toate probele de sânge studiate, scrie The Guardian.

Microplasticele au fost găsite de asemenea și în toate produsele furajere testate ceea ce ar putea indica o cale importantă de contaminare. Furajele erau împachetate în ambalaje de plastic, o potențială sursă de contaminare.

Cercetătorii de la VUA au raportat existența microplasticului în sângele uman în luna martie și au folosit aceleași metode pentru a testa produsele animale. Descoperirea particulelor în sânge arată că acestea se pot deplasa în interiorul corpului și se pot depune în organe.

Microplasticul distruge celulele umane

Cercetătorii sunt îngrijorați de noile informații pentru că testele de laborator au arătat că microplasticele fac rău celulelor corpului uman, iar particulele din aerul poluat care intră în corp provoacă milioane de decese timpurii în fiecare an.

Cantități uriașe de deșeuri plastice sunt aruncate în mediul înconjurător, iar microplasticul a contaminat întreaga planetă, de la vârful Muntelui Everest până la cele mai adânci oceane. Oamenii sunt contaminați cu aceste particule minuscule prin consumul de alimente și apă, cât și prin aer.

Studiul pilot a fost realizat pentru a determina dacă microplasticele se găsesc în animalele de fermă, în carne și lactate.

Oamenii de știință au testat 12 probe de sânge de vacă și tot atâtea probe de sânge de porc și au găsit microplastic, inclusiv polietilenă și polistiren, în fiecare dintre ele.

Laptele testat a fost obținut din cutii de la supermarket, cisterne de lapte și prin mulgere manuală. 18 dintre cele 25 de probe erau contaminate cu microplastic.

Șapte din opt probe de carne de vită și cinci din opt probe de carne de porc erau contaminate cu microplastic „Nu se cunoaște dacă există vreun risc toxicologic la aceste descoperiri”, se menționează în raport.

Animalele de fermă și carnea obținută de la ele nu au fost testate încă în alte țări, dar prezența microplasticului a fost raportată în laptele din magazinele din Elveția în 2021 și laptele de fermă din Franța.

Maria Westerbos de la Fundația Supa de Plastic, persoana care a comandat cercetarea realizată de universitatea din Amsterdam, a spus că în condițiile în care „microplasticele sunt prezente în furaje, nu este surprinzător că cea mai mare parte din produsele din carne și lapte testate conțin microplastice. E nevoie urgentă să curățăm lumea de plasticele din hrana animalelor pentru a proteja sănătatea animalelor de fermă și a oamenilor.”

sursa: digi24.ro, theguardian.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement