Actualitate
Studiu: Vaccinarea împotriva Covid-19 a femeilor însărcinate ar putea transmite protecția și copiilor
Femeile însărcinate vaccinate împotriva COVID-19 ar putea transmite protecţia copiilor lor, conform unui nou studiu preliminar realizat în Israel, relatează miercuri Reuters citată de Agerpres.
Potrivit cercetării efectuate în luna februarie, au fost detectaţi anticorpi la toate cele 20 de femei cărora li s-au administrat ambele doze din vaccinul Pfizer/BioNTech în al treilea trimestru de sarcină şi la nou-născuţi, prin transfer placentar.
„Constatările noastre subliniază faptul că vaccinarea femeilor gravide poate oferi protecţie maternă şi neonatală împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2”, se arată în studiul preliminar.
Concluziile cercetătorilor de la Centrul Medical Universitar Hadassah din Ierusalim au fost anunţate luna aceasta pe medRxiv – un serviciu online pentru manuscrise de cercetare nepublicate în reviste de specialitate şi care nu au fost evaluate deocamdată de alţi cercetători – şi citate marţi de media israeliene, notează Reuters.
Autorii au făcut menţiuni asupra dimensiunii reduse a studiului şi au precizat că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a se evalua efectul vaccinării în diferite stadii ale sarcinii, dar şi siguranţa şi eficacitatea diferitelor vaccinuri disponibile în prezent.
Coautoare a studiului, Dana Wolf, a fost citată de Jerusalem Post afirmând că grupul va începe să analizeze perioada de timp în care anticorpii declanşaţi de vaccinări sunt prezenţi la copii.
Pfizer Inc şi BioNTech SE au anunţat luna trecută cu au iniţiat un studiu internaţional efectuat pe un număr de 4.000 de voluntari pentru a se evalua siguranţa şi eficacitatea vaccinului COVID-19 la femeile însărcinate sănătoase. Studiul clinic va evalua, de asemenea, dacă femeile gravide vaccinate transferă anticorpi cu rol de protecţie copiilor lor.
Un alt studiu, realizat în Statele Unite, care a fost anunţat săptămâna trecută şi aşteaptă, de asemenea, evaluarea altor cercetători, a constatat că anticorpii induşi la femeile însărcinate după administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 bazate pe ARN mesager (ARNm), cum ar fi Pfizer/BioNTech şi Moderna, au fost transferaţi copiilor prin placentă sau lapte matern.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News