Connect with us
Advertisement

Economie

Subvenții de până la 6000 de lei/ angajat, pentru firmele din sectorul agro-alimentar care recrutează tineri șomeri

s

Publicat

Firmele care activează în sectorul agro-alimentar și care vor angaja, cu normă întreagă, tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, înregistrați ca șomeri, vor primi lunar o sumă reprezentând echivalentul a 75% din salariul angajatului, conform unui proiect de ordonanță de urgență.

Sumele vor putea ajunge, în funcție de studiile celui angajat, la cel mult 6.000 de lei și se vor acorda pentru o perioadă  de maximum 18 luni, scrie avocatnet.ro

Bugetul alocat acestor măsuri va fi acoperit din fonduri externe nerambursabile, în limita a 243,6 milioane lei.

Astfel, potrivit profit.ro, angajatorii care activează în sectorul agro-alimentar, care încadrează în muncă, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, înregistrați ca șomeri în evidența Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă Județene, respectiv a municipiului București beneficiază lunar, pentru o perioadă de maximum 18 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, de o sumă reprezentând echivalentul a 75% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.250 lei.

În cazul în care persoanele menționate sunt angajate pe posturi ale căror cerințe presupun studii medii, suma alocată va fi de cel mult 3.500 lei.

În cazul în care persoanele sunt angajate pe posturi ale căror cerințe presupun studii superioare, subvenția va fi de până la 6.000 lei.

Sumele se vor acorda, potrivit proiectului de OUG, timp de 18 luni, proporțional cu timpul efectiv lucrat de salariat și nu se vor putea cumula cu alte subvenții acordate în baza Legii nr. 76/2002, respectiv pentru angajarea absolvenților unor instituții de învățământ, a șomerilor cu vârsta de peste 45 de ani sau a tinerilor cu risc de marginalizare socială.

Nu vor putea beneficia de acest ajutor financiar nici instituțiile și autoritățile publice, dar nici angajatorii care, la data solicitării banilor, se vor afla în faliment, dizolvare, lichidare sau care vor avea activitățile suspendate sau restricționate din alte motive decât cele generate de epidemia de coronavirus.

Proiectul stabilește că, în cel mult 30 de zile de la oficializarea măsurilor cuprinse în acest proiect, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să elaboreze și să publice procedura de acordare a sumelor de mai sus.

Angajatorii vor avea obligația menținerii raporturilor de muncă pentru o perioadă minimum 6 luni de la data încetării acordării sprijinului financiar. Angajatorii care încetează din inițiativa lor contractele individuale de muncă ale salariaților, anterior expirării acestui term sunt obligați să restituie, integral, sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de OUG trebuie să fie aprobat de Guvern și să apară în Monitorul Oficial.

sursa: avocatnet.ro, profit.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement