Actualitate
SURPRIZĂ pentru turiști albaiulieni cu camere rezervate pe litoralul românesc. Au fost întâmpinați cu locurile ocupate de alţii. Explicaţii de la agențiile de turism
Turiștii care au ajuns în această săptămână pe litoralul românesc au avut parte de o surpriză neplăcută. Camerele de hotel în care trebuiau să se cazeze erau deja date. Cu astfel de probleme s-au întâlnit și albaiulienii care și-au rezervat concediile prin agențiile de turism. Potrivit agenților din Alba, turiștii au fost cazați în alte hoteluri și au primit oferte mai bune.
O parte dintre albaiulienii ajunși la sfârşitul săptămânii trecute pe litoral s-au trezit cu locurile rezervate la hoteluri, ocupate. Hotelierii nu au mai ținut cont de rezervările făcute din timp, prin agenţiile de turism și au cazat alte persoane în camerele respective. Potrivit agenților de turism din Alba, astfel de probleme au fost în stațiunile Eforie Nord și Saturn.
Aceștia spun că situațiile s-au rezolvat și turiștii au fost cazați în alte locuri, unde au primit și oferte mai bune. De exemplu, cu o rezervare la un hotel de trei stele în situaţia amintită, unii turişti au primit cazare la unul de patru stele, fără tarif suplimentar.
Referitor la problemele întâmplinate, ANAT a trimis un comunicat de presă prin care explică situația de care nu se fac răspunzători.
„Agențiile membre ale Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, care vând vacanțe pe litoralul românesc, nu sunt răspunzătoare de situația de overbooking creată la începutul săptămânii la unele hoteluri din sudul litoralului. Rezervările efectuate de către agențiile ANAT pentru clienții lor au fost și sunt confirmate de către unitățile de cazare, în baza contractelor bilaterale.
Agențiile de turism membre ANAT și-au respectat obligațiile față de turiștii care au cumpărat pachete la hotelurile respective, la fel și față de partenerii hotelieri.
Agențiile membre ANAT își achită obligațiile de plată către hotelieri, conform contractelor încheiate. În niciun caz, situația din aceste zile nu este generată de eventuale plăți neefectuate ale agențiilor către unitățile de cazare.” se arată în comunicat.
“Agențiile noastre și-au îndeplinit obligațiile asumate față de turiști, așa cum au făcut-o și o vor face de fiecare dată. Menționăm că agențiile membre ANAT au aflat de această situație odată cu sosirea turiștilor la unitățile hoteliere, nefiind anunțate din timp de către hotelieri. Chiar și așa, agențiile s-au implicat pentru a găsi soluții alternative, întrucât turiștii nu aveau nicio vină. Pentru a compensa neplăcerea creată, au fost acordate de către unitățile hoteliere în cauză alternative la cazare sau compensații suplimentare, precum upgrade la regimul de masă, la clasificarea hotelului, zile suplimentare de cazare, toate acestea fără alte costuri”, a declarat Aurelian Marin, președinte ANAT.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News