Eveniment
SURSE: Liderii USL Alba ţintesc funcţii la Transporturi, Agricultură şi ANSVSA în ministerele Guvernului Ponta. Prefect, Dârzu sau Jidveian
În aşteptarea formării noului Guvern Ponta, reprezentanţii partidelor din USL îşi fac deja socotelile cu privire la posturile călduţe pe care ar putea să le obţină, odată cu transformarea Opoziţiei în Putere. Din această categorie fac parte şi liderii USL Alba care, potrivit unor surse, se află deja în discuţii avansate pentru ocuparea fotoliilor de conducere ale unor instituţii de la nivel central.
Aspiraţiile reprezentanţilor USL Alba nu sunt deloc modeste, iar, pentru concretizarea acestora, aceleaşi surse susţin că deja au fost bătute drumuri la Bucureşti. Neoficial încă, după instalarea Guvernului Ponta, funcţia de prefect al judeţului Alba ar putea reveni preşedintelui social-democrat Ovidiu Jidveian sau chiar liderului Ioan Dîrzu, dar se pare că, din postura în care s-ar afla, cei doi îşi permit chiar că „caute la dinţi calul de căpătat”. Deşi ar fi fost propuşi ca prefecţi, Dîrzu s-ar simţi mai în largul lui la conducerea Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, iar Jidveian ar fi atras mai degrabă de un post de secretar de stat.
Nici pretenţiile partenerilor de alianţă nu par a fi mai mici. Aceleaşi surse ne-au informat că noul guvern ar avea puse deoparte funcţii înalte şi pentru liberalii din Alba. Este vorba despre un post de secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi un altul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Jojo
vineri, 04.05.2012 at 21:43
Doamne, nici nu s-au vazut cu sacii in caruta si ei (opozitia de luna trecuta) se vad cu „ciolanul” in gura. Cand o sa scapam de hraparetii care fug dupa functii, bani, aranjamente. Cand o sa aleaga romanii niste oameni care sa se intereseze si de ei. Oare cand ???? Ma tot intreb de vre-o 10 ani !!!!!!