Connect with us
Publicitate

Actualitate

SURSE: Prefectul de Caraș Severin, urmărit penal de DIICOT într-un dosar care vizează un grup infracțional organizat

Publicat

Prefectul de Caraş Severin, Matei Lupu, este urmărit penal de DIICOT pentru abuz în serviciu şi instigare la această faptă, fiind suspectat că le-ar fi cerut unor poliţişti de la Serviciul Arme şi Explozibili să îi protejeze apropiaţii lui, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Prefectul este vizat într-un dosar penal deschis pentru constituirea la nivelul județului a unui grup infracțional organizat prin care se obțineau permise pentru deținerea și procurarea de arme sau prin care erau protejate persoane care dețineau deja arme și care săvârșeau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor.

Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în care au făcut 9 percheziţii.

Ancheta se desfăşoară pe mai multe paliere: suspiciuni de mită pentru obţinerea dreptului de a procura și deține arme şi de favorizarea unor persoane cu funcții importante, care dețineau deja arme și care săvârșeau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor.

Surse judiciare au precizat pentru G4Media.ro că prefectul judeţului Caraş Severin este pus sub acuzare în acest dosar după le-ar fi cerut unor angajaţi de la Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ să îi protejeze apropiații.

În acelaşi caz sunt cercetaţi şi șeful Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, alături de un ofițer și trei agenți de poliție din aceeaşi structură. Din grup ar fi făcut parte, de asemenea, administratorul și angajatul unei firme. Aceștia sunt un fost jandarm, respectiv un fost polițist.

Sursă: G4Media.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate