Connect with us
Advertisement

Eveniment

Surse: Subvenția de 50 de bani, prelungită cu trei luni, pentru benzină și motorină. Decizie în Coaliție

crește accia la carburanti

Publicat

Coaliția a decis, luni, în ședință, ca măsura de compensare a carburanților cu 50 de bani per litru să rămână în vigoare încă trei luni.

Informația a fost confirmată, pentru Mediafax, de surse din coaliția de guvernare.

Este vorba despre compensarea cu 50 de bani atât pentru motorină, cât și pentru benzină.

Decizia inițială de compensare a prețului la carburanți a fost luată la finalul lunii iunie 2022.

Jumătate din această reducere va fi decontată de către stat și jumătate de distribuitori.

Compensarea este evidenţiată pe fiecare bon fiscal emis la staţiile de alimentare cu combustibil, potrivit Mediafax.

Măsura de compensare cu 50 de bani pe litrul de combustibil, aplicată până acum, expiră la data de 30 septembrie.

Liberalii au susținut ca măsura compensării cu 50 de bani pe litru la carburanți să continue doar în cazul motorinei, nu și al benzinei, potrivit unor surse politice.

Preţul benzinei a crescut cu 20% de la începutul anului, iar cel al motorinei, cu 37%, incluzând reducerea de 50 de bani pe litru de la pompă, arată datele furnizate de Consiliul Concurenţei, la solicitarea Agerpres.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement