Eveniment
Suspect de pedofilie, prins de polițiștii locali alertați de un martor, în zona Stadionului Cetate din Alba Iulia. Ar fi atins un copil, după care a fugit
Polițiștii locali din Alba Iulia au prins un tânăr, pe care îl suspectează de pedofilie. În dată de 01.09.2017, o echipă a poliţiei locale Alba Iulia, aflată în patrulare, a fost sesizată de către C.O.M cu privire la un posibil abuz. Această persoană le-a spus polițiștilor că în apropierea Stadionului Cetate din Alba Iulia, a observat un tânăr care a atins în zona intimă un copil, după care a fugit.
”În baza semnalmentelor oferite de către C.O.M, patrula poliţiei locale a început căutările, găsindu-l pe Arpad Sekey în zona unei benzinării din apropierea stadionului. Acesta a fost reţinut de către poliţiştii locali M.M şi C.V în vederea identificării, după care a fost predat poliţiei municipiului Alba Iulia în vederea continuării cercetării cu privire la infracţiunea prevăzută în codul penal de perversiuni sexuale cu un minor” se arată într-un comunicat al Poliției Locale.
Cetăţenii municipiul Alba Iulia sunt rugaţi să apeleze la Poliția Locală ori de câte ori au suspiciuni cu privire la orice posibilă faptă de natură ilegală, sunând la numărul de telefon 0258/989 sau apelând serviciul unic de urgențe 112.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News