Suspiciuni de angajări fictive în Alba: O sesizare depusă în februarie 2024 la ITM Cluj a declanșat o anchetă DNA care ducea în Alba. O tânără de 25 de ani, a reclamat că figura angajată fictiv la o firmă din județul Alba.  DNA urmărește o posibilă schemă de contracte de muncă false folosite pentru obținerea de subvenții europene.

Publicitate

Femeia apărea angajată ca operator introducere, validare și prelucrare date, în baza unui contract din aprilie 2021, scrie Actual de Cluj.

Tânăra (cu domiciliul în Giurgiu), a depus o sesizare la ITM Cluj în care spunea că figurează drept angajată la o firmă din Alba. Sesizarea a declanșat un control al inspectorilor ITM Cluj asupra documentelor firmei.

Controlul a scos la iveală mai multe documente suspecte, între care contracte de muncă, state de plată, foi de prezență și cereri de concediu fără plată, întocmite în numele unor persoane care susțin că nu au lucrat niciodată pentru firmă.

Publicitate

Ancheta a indicat că societatea încheiase convenții cu AJOFM Alba pentru obținerea de subvenții prin proiecte europene destinate șomerilor, precum PROACCES 3 și ACTINEETs.

Pentru a încasa banii, firma trebuia să dovedească angajarea și prezența la muncă a beneficiarilor.

Mai mulți martori audiați de DNA au declarat că au fost recrutați prin cunoștințe sau rude, li s-au cerut copii după acte, iar ulterior au descoperit că figurau ca angajați ai firmei, deși nu desfășuraseră activitate și nu primiseră salarii.

Unii au susținut că semnăturile de pe documente nu le aparțineau, iar o martoră a declarat că i s-a cerut să imite o semnătură făcută anterior în locul ei.

Publicitate
AlbaFest Articol 728x90 / 300x250

La aproximativ o lună după sesizarea inițială, tânăra care reclamase situația a dat o declarație notarială prin care susținea că lucrase, totuși, pentru firmă și că sesizarea fusese provocată de „neînțelegeri”.

Declarația a dus la clasarea petiției de către ITM, însă ulterior DNA a deschis dosar penal.

Potrivit anchetei, declarația notarială era falsă și ar fi fost dată la solicitarea unei persoane implicate în schemă.

Tânăra a fost cercetată pentru fals în declarații, a recunoscut că nu lucrase niciodată pentru firmă și a cerut încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Publicitate

ITM Cluj a sesizat Direcția Națională Anticorupție, care a deschis dosar penal.