Connect with us
Advertisement

Educație

Suspiciuni de practici înșelătoare cu creditele românilor. Consiliul Concurenței va extinde investigația legată de bănci

Publicat

Consiliul Concurenţei a primit vineri o informare din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la suspiciuni privind comportamentul băncilor.

Informarea va fi analizată, şi, dacă sunt elemente pertinente, ne vom extinde investigaţia, începută deja, asupra băncilor, a anunţat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„Noi avem propria noastră investigaţie în privinţa băncilor, suspectând o creştere nejustificată a cotaţiilor ROBOR. Acum, am înţeles că există suspiciuni ale ANPC-ului privind comportamentul băncilor.

Am primit ieri o informare din partea ANPC-ului, o vom analiza şi, dacă sunt elemente care-s pertinente, se leagă de investigaţia noastră, vom extinde investigaţia ca să le includă şi pe acesta”, a spus Chiriţoiu.

Potrivit unor informaţii apărute în presa centrală, preşedintele (ANPC), Horia Constantinescu, a sesizat autoritatea de concurenţă cu privire la „atitudinea cartelară” a unor bănci.

Această sesizare a venit după ce ANPC a amendat, în urmă cu câteva zile, 11 bănci de pe piaţa locală cu suma de 550.000 de lei, întrucât a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor.

Practici înșelătoare: oamenii plăteau preponderend dobânzile

„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, din 25% principal şi 75% dobândă.

Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă.

Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a declarat pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement