Actualitate
Susţinerea tezei de doctorat se va putea face în termen de patru ani de la terminarea studiilor universitare

Legea 288/2004 prevedea că susţinerea tezei de doctorat se poate face în termen de maximum trei ani de la terminarea studiilor universitare de doctorat.
Senatorii au adoptat, în acest sens, o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, propusă de deputatul Mircea Grosaru (RO.AS.IT – minorităţi).
Senatul a adoptat acest proiect în calitate de Cameră decizională, actul normativ întrunind 128 de voturi „pentru” şi şapte voturi „împotrivă”.
Conform iniţiatorului, această modificare ar putea fi considerată o îndreptare de ordin moral a ceea ce studenţii doctoranzi au pierdut din cauza „neconcordanţelor legislative”.
Sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News