Eveniment
Sute de amenzi în valoare de aproape 200.000 de lei aplicate de polițiști. 11 infracțiuni constatate în flagrant
În urma unei acțiuni desfășurate de raza județului Alba, polițiștii au aplicat 553 de amenzi în valoare de aproape 200.000 de lei. Au fost retrase 14 certificate de înmatriculare și 10 permise de conducere au fost suspendate. De asemenea au fost confiscate bunuri în valoare de peste 4.000 lei şi au fost constatate 15 infracţiuni, din care 4 de natură judiciară, două de natură economico-financiară, 6 la regimul silvic, 2 la regimul circulaţiei rutiere şi una la regimul armelor. 11 dintre infracţiuni au fost constatate în flagrant.
Vineri, 14 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, au continuat activităţile pe linia prevenirii, descurajării şi combaterii fenomenului infracţional şi menţinerii unui climat de ordine şi linişte publică, organizând şi desfăşurând acţiuni cu efective mărite, în întreg judeţul.
În cadrul acţiunilor au fost controlate 61 de unităţi comerciale şi 238 autovehicule, au fost aplicate 553 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 196.325 lei, din care 30 la Legea 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 24 la Legea 12/1990 privind activitatea de comercializare a bunurilor, 469 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 30 la alte acte normative.
Au fost confiscate bunuri în valoare de 4.506 lei şi au fost constatate 15 infracţiuni, din care 4 de natură judiciară, două de natură economico-financiară, 6 la regimul silvic, 2 le regimul circulaţiei rutiere şi una la regimul armelor. 11 dintre infracţiuni au fost constatate în flagrant.
De asemenea au fost reţinute 10 permise de conducere şi au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.
De exemplu Poliţiştii Postului de Poliţie Săsciori, l-au identificat pe P.A.D., de 35 de ani, din Săsciori, despre care există suspiciunea că, la începutul lunii martie 2014, profitând de neatenţia vânzătoarei unui magazin din localitate, i-a sustras telefonul mobil ce era lăsat pe tejghea.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitei iar faţă de P.A.D., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt precum şi în vederea stabilirii întregii sale activităţi infracționale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News