Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sute de amenzi în valoare de peste 55.000 de lei aplicate de polițiștii din județul Alba în urma unei acțiuni cu efective mărite

politie

Publicat

politia rutiera sofer politie politist Poliţiştii din Alba desfăşoară, în perioada 12 – 14 februarie acţiuni cu efective mărite care au drept scop creşterea gradului de siguranţă civică, prevenirea infracţiunilor, combaterea evaziunii fiscale şi creşterea siguranţei participanţilor la traficul rutier.
În cadrul acţiunii din data de 12 februarie, poliţiştii au efectuat 97 de controale, au constatat 9 infracţiuni şi au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 55.000 lei

În acţiuni, au fost angrenaţi 171 de poliţişti de la structurile de rutieră, ordine publică,  investigare a criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi alte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, în colaborate cu poliţişti din cadrul Serviciului Transporturi Alba, care au acţionat în medii şi locuri identificate cu risc criminogen, precum şi pe principalele drumuri naţionale pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală şi impunerea unui climat de siguranţă în trafic.
În urma acţiunii, poliţiştii au constatat 9 infracţiuni dintre care 3 infracţiuni de natură judiciară, 2 infracţiuni de natură economică, 2 infracţiuni rutiere şi 2 alte genuri de infracţiuni. Dintre acestea 5 infracţiuni au fost constatate în flagrant delict.

În cadrul filtrelor organizate, poliţiştii rutieri şi de ordine publică au urmărit depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie, legalitatea activităţii de transport public de persoane şi identificarea de bunuri provenite din activităţi infracţionale.

La regimul circulaţiei pe drumurile publice au fost aplicate 242 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 3 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 41 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au reţinut 29 de permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.

În urma controalelor efectuate la mai multe societăţi comerciale cu sedii şi puncte de lucru într-un complex comercial, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au constatat 2 infracţiuni de evaziune fiscală.

Pentru diferite alte încălcări ale prevederilor legale poliţiştii au aplicat 60 de sancţiuni contravenţionale dintre care 28 la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 8 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind activitatea de comercializare a bunurilor, 7 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi protecţia persoanelor, iar restul la alte acte normative.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement